January 17, 2026

Zilele trecute, BookTruck-ul s-a oprit și la Cășeiu. Din reflex, aproape. Dar ce-a urmat n-a mai fost nimic obișnuit. Copiii s-au prins imediat că e ceva special.

Nu doar cărțile noi, desenele de colorat, stickerele pe care urma să le oferim… ci și omul care a coborât din dubiță: Ionuț Rada. Fost fotbalist la CFR Cluj, autor și din primele minute, prietenul lor. Când l-au zărit pe Ionuț, au început să vină spre el în valuri. Cu întrebări, cu zâmbete, cu emoție. Unii i-au cerut autografe pe carte, alții pe bluză, pe tricou, pe ce aveau la îndemână. Apoi, băieții l-au chemat după ei în curte, i-au dat mingea la picior și a început un meci de fotbal pe cinste. Dar nici fetele nu s-au lăsat mai prejos! Experte la jocul cu oina, ba chiar există și o campioană în sat, l-au provocat pe Ionuț la un mic joc și o mică demonstrație. Iar el, bineînțeles, a intrat în joc, la propriu. În clase, le-a vorbit despre parcursul lui, despre muncă, despre cum e să crești cu un vis și să nu renunți la el. L-au ascultat cu ochii mari și pe nerăsuflate, i-au adresat toate întrebările și curiozitățile pe care le aveau. Apoi au fugit și până în satul Rugășești, localitate componentă comunei Cășeiu. Copiii l-au așteptat ca și cum îl știau pe Ionuț Rada de-o viață. La vederea lui Ionuț s-au bucurat la fel de tare! A continuat o întreagă discuție, răspunsuri la întrebări și o atmosferă greu de explicat. Au zâmbit, au primit, au simțit că sunt văzuți. Iar la final, s-au întors la cărți. La citit, la povești împărtășite pe marginea unei dubițe albastre care vine și pleacă, dar lasă mereu ceva în urmă. Ce-a fost? O zi care a început cu o oprire. Și a continuat cu ceva ce nu se poate programa: o întâlnire între un om care a visat și niște copii care tocmai au înțeles că și ei pot.

Iată ce înseamnă să inviți și în școlile din mediul rural personaltăți din diferite domenii de activitate. Conducerea Școlii Gimnaziale Cășeiu ( director coordonator prof. Cristian Groșan) din acest punct de vedere ne oferă mereu exemple concrete.

Szekely Csaba

Articolul Literatură și sport la Cășeiu apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *