Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a transmis un mesaj public puternic împotriva violenței domestice, subliniind că astfel de fapte constituie infracțiuni grave și nu pot fi justificate în niciun fel. În postarea sa, oficialul a condamnat orice discurs care încurajează sau banalizează violența împotriva femeilor, evidențiind responsabilitatea instituțiilor și a societății în protejarea victimelor și promovarea egalității și respectului reciproc.
Postarea doamnei Forna este urmarea declarațiilor scandaloase ale manelistului Tzancă Uraganu, care spunea că femeile trebuie disciplinate cu palme, pumni și picioare.
„Rolul nostru, al tuturor, este de a proteja victimele și de a educa societatea că respectul reciproc, egalitatea și non-violența sunt pilonii unei comunități sănătoase”, a subliniat Maria Forna. Prefectul a precizat că declarațiile publice agresive, venite de la persoane cu vizibilitate socială, reprezintă un pericol pentru siguranța publică și trebuie sancționate conform legii.
În același context, Maria Forna a reamintit că violența domestică are consecințe grave atât pentru victime, cât și pentru agresori, și a făcut un apel la cetățeni să înțeleagă că astfel de acte nu sunt niciodată o soluție.
Prefectul a transmis și informații practice pentru persoanele aflate în pericol:
- Victimele pot apela numărul de urgență 112, pentru a solicita intervenția poliției, care poate emite un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de 5 zile.
- Ordinul de protecție pe termen mai lung, de până la 6 luni, poate fi solicitat instanței de victimă, un membru al familiei, un reprezentant al autorităților sau un ONG.
- Linia telefonică de urgență 0800.500.333 este disponibilă gratuit, 24/7, pentru victimele violenței domestice la nivel național.
Servicii de sprijin disponibile în Cluj
Maria Forna a subliniat că județul Cluj dispune de o rețea de servicii specializate pentru sprijinirea victimelor:
- DGASPC Cluj (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) : Centre rezidențiale cu adăposturi de urgență (locația păstrată secretă pentru siguranța victimelor); Consiliere socială, psihologică și juridică; Asistență socială personalizată; Contact: 0364.430.902 | [email protected]
- DASM Cluj-Napoca (Direcția de Asistență Socială și Medicală): Centru pentru prevenirea și combaterea violenței în familie; Evaluarea riscului, consiliere și programe de informare; Echipă mobilă de intervenție în colaborare cu Poliția Locală; Adresă: Strada Maramureșului nr. 1, Cluj-Napoca
- ONG-uri și asociații locale: Asociația Atena Delphi – sprijin și adăpost temporar pentru victime; Asociația Femeilor Împotriva Violenței Artemis – informare, consiliere și asistență psiho-socială
În final, Maria Forna a reamintit că violența domestică nu este un act normal, ci o infracțiune gravă, iar orice încercare de a o justifica este inacceptabilă. Ea a subliniat rolul fiecărui cetățean și al instituțiilor în prevenirea acestor fapte și în protejarea celor vulnerabili.
„Este esențial ca fiecare cetățean să înțeleagă că violența nu este niciodată o soluție și că instituțiile statului trebuie să intensifice eforturile pentru a oferi sprijin victimelor și pentru a preveni tragediile”, a concluzionat prefectul.
Articolul Maria Forna condamnă ferm violența domestică și reamintește cetățenilor despre mecanismele de protecție apare prima dată în ziarulfaclia.ro.