Vehiculul solar al echipei Solis UTCN a trecut linia de finish în Adelaide, Australia, aceasta reprezentând cu mândrie România în prestigioasa competiție dedicată vehiculelor propulsate exclusiv cu energie solară, Bridgestone World Solar Challenge 2025, au anunțat reprezentanții UTCN.
„Hyperion, cel mai performant prototip de vehicul solar realizat vreodată de studenții noștri, a străbătut deșertul australian în condiții meteo extreme și a trecut linia de finish în ultima zi a competiției, în ciuda provocărilor aduse de vânturile puternice”, au mai arătat aceiași reprezentanți. Aceștia au felicitat echipa Solis UTCN pentru evoluția sa în cadrul competiției internaționale din Australia: „Felicitări, @solis.utcn.official, pentru parcursul excepțional și pentru că ați dus din nou România pe harta mondială a mobilității verzi!”. După finalizarea cursei, vehiculul a fost pregătit pentru a fi expus în Victoria Square și a defilat pe străzile din Adelaide, într-o ceremonie care a sărbătorit curajul, perseverența și spiritul de echipă.
Articolul Mașina solară a echipei Solis UTCN a trecut linia de finish în Australia apare prima dată în ziarulfaclia.ro.