Doi profesori distinși, arh. lect. univ. dr. Adrian Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași și prof. univ. dr. Mircea Miclea de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației UBB Cluj-Napoca, au conferențiat zilele trecute despre altruism și empatie în fața clujenilor, în cadrul unui eveniment organizat de către Asociația Femeilor Ortodoxe Cluj-Napoca. Un moment deosebit al conferinței a fost acela când profesorii au răspuns unei întrebări din public, și anume „Ce v-ați dori cel mai mult să înțeleagă copiii dumneavoastră despre viață, cu ce să rămână de la dvs. ca părinți? Redăm mai jos răspunsurile date de psihologul, respectiv teologul-părinte.
Prof. univ. dr. Mircea Miclea: Nu mă socotesc exemplar ca să spun că viața mea este exemplară și atunci ei trebuie să țină cont foarte tare de ceea ce spun eu. Nu sunt exemplar, sunt un om obișnuit, amărât. Însă ce mi-aș dori să facă, să îndrăznească.
Să se predea cât mai mult lui Hristos
Arh. lect. univ. dr. Adrian Sorin Mihalache: E foarte greu răspunsul, nu pentru a-l spune, ci pentru a-l internaliza. Nu cred că există o viață împlinită fără experiența credinței. Noi ca oameni trăim conjunctural, circumstanțial, trăim cu capete de gânduri, cu fraze din cărți, cu constatări pe care le putem verifica în strâmtul nostru spațiu de viață. Avem foarte multe fragmente pe care le introducem în viață. Rareori găsim la spiritele mari o oarecare continuitate, într-o anumită direcție. Dacă ar fi să-mi fac un fel de evaluare a vieții de până acum, numai în momentele în care am fost atârnat de Dumnezeu au fost singurele în care am reușit să-mi păstrez coerența în ce am intențional să fac. Prezența lui Hristos ca om desăvârșit și care este imbatabil în comparație cu orice altă figură filosofică sau religioasă din orice moment al istoriei mă ajută să rămân coerent chiar și în fragmentele mele de viață care sunt uneori haotice. Uneori mă uit dintr-o parte la Hristos, alteori mă uit din altă parte la Hristos. Uneori sunt în lumină pentru că mi-au mers lucrurile bine, am fost ajutat și am rămas cuminte. Alteori mă uit către Hristos din întuneric pentru că am greșit, am făcut lucruri, mi-am certat copiii și n-am reușit să fiu în coerență cu ceea ce cred. Până la urmă unde e coerența? Odată sunt în lumină și alteori sunt în întuneric. Coerența este în faptul că de fiecare dată trebuie să mă uit la Hristos. Rămânând experiența de atârnare în persoana lui, în viața lui și în cuvintele lui, cred că e singura care poate da constanță spiritului omenesc. Dacă ar fi să îndrăznească tinerii și copiii mei să îndrăznească ceva, ca să preiau acest cuvânt foarte important de la domnul profesor, ar fi să îndrăznească, să se predea cât mai mult lui Hristos. Va fi singura modalitate prin care toate investițiile, experiențele, cele bune și cele rele, vor fi în sensul creșterii lor. Numai în Hristos experiențele negative se pot transforma în experiențe pozitive: „Doamne ajută-mă să-ți slujesc ție de azi înainte cum i-am slujit celui rău până ieri și să te iubesc pe tine azi cum am iubit păcatul până acum”. În creștinism, bunătatea lui Dumnezeu este atât de mare, cum spune Dionisie Areopagitul, încât și pe cele rele le face slujitoarea celor bune. Pentru că așa de bun este Dumnezeu, încât dacă copiii noștri s-ar atârna de Hristos ar avea șansa de a-și salva viața oricât de mult ar greși tocmai pentru că în bunătatea lui Dumnezeu el și pe cele rele le face slujitoare celor bune. Deci să îndrăznească, dar să îndrăznească în Dumnezeu, atunci cred că viața lor ar fi bună. Încerc să le transmit asta.
Conferința „Altruism și empatie” a fost organizată de către Asociația Femeilor Ortodoxe Cluj-Napoca pentru a veni în sprijinul Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”.
T.S.
Articolul Mesajul a doi profesori distinși către copiii lor: „Să îndrăznească” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
