January 26, 2025

La aproape opt luni de la debutul Sistemului Garanție-Returnare, reprezentanții ReturRO publică statistici încurajatoare, autoritățile identifică și niște probleme în timp ce oamenii care participă la hora reciclării s-au săturat de ea. Cozile la aparate devin tot mai mari, cu perspective de a deveni respingătoare pe termen lung pentru că numărul de automate nu va mai crește prea mult.

ReturRo aduce desigur multe lucruri bune, atât că beneficiile nu sunt deocamdată împărțite echitabil. Firma care gestionează sistemul este cu toți sacii de bani în căruță, în timp ce oamenii sunt cu sacii de ambalaje în portbagaj în căutarea unui automat de returnare care să nu fie defect sau supraaglomerat.

La cel mai recent sondaj de opinie pe această temă, în iunie, mai mult de jumătate dintre românii care au participat și-au exprimat nemulțumirea referitor la modul de funcționare al SGR.

Cu toate acestea, rata de colectare a ambalajelor prin sistemul ReturRO a depășit pragul de 40% în luna iunie, o creștere semnificativă față de luna martie, spre exemplu, când raportul RetuRO arăta o rată de 13%, după cum afirmă Radu Pascu, manager comercial al RetuRO. În iulie, se va depăși pragul simbolic de un miliard de ambalaje returnate de la începutul programului, acum opt luni. Totodată, cozile la aparatele de reurnare devin tot mai mari și programul, inițiat pe repede înainte, își arată limitele.

Pe pagina de Facebook a RetuRO se descarcă, la orice postare, sute de clienți frustrați de ineficiența sistemului.

„Mă plimb de o oră la 38 degrade prin cartier și toate magazinele au mașinile de returnare defecte. Mulțumesc RetuRO! Găsiți cei 12 lei în tomberonul de la colțul blocului! Să vă spălați cu banii ăștia pe cap! a scris un client.

Un alt comentariu: „Stai la coadă o oră sau mai mult în plin soare și o să înțelegi plângerile. Automatele sunt fie nefuncționale, fie asaltate de „profesioniști” cu saci plini cu sute de sticle. Oamenii normali se lasă păgubași, e prea mare bătaie de cap ca să recuperezi câțiva lei!”.

Beneficiile RetuRO sunt vizibile în scăderea numărului de ambalaje aruncate pe stradă sau pe zonele verzi. Românii au ajuns în medie să ducă la automate peste 10 milioane de ambalaje pe zi, dar această cifră nu acoperă decât mai puțin de jumătate din ambalajele vândute și va crește tot mai greu pe măsură ce numărul de aparate de colectare devine insuficient.

Presa și rețele sociale abundă de nemulțumiri ale consumatorilor obligați să stea la cozi mari pentru a returna. Problema constă în numărul mic de RVM-uri, acele automate cu ecrane unde se introduc ambalajele cu logo-ul SGR, și în repetatele defecțiuni ale acestora. Problema nu se întrevede să fie rezolvată.

Continuarea articolului este disponibilă doar pentru abonați…
Vă rugăm să accesați pagina . Nu sunteți încă abonat ? Abonați-vă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *