April 18, 2026

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a lansat o postare amplă pe rețelele de socializare, în care ironizează conducerea Partidului Național Liberal (PNL) și introduce, în cheie satirică, ideea unui „Minister al Fericirii”. Mesajul se înscrie într-o serie de critici aduse PNL după ce șeful administrației județene nu a fost votat în structurile centrale de conducere ale partidului, deși, susține el, are rezultate administrative și electorale solide.

„Meritocrația a învins în PNL! Ura! Ura! Ura!”

În postarea sa, Tișe afirmă că a primit „demnitatea supremă” de a deveni Ministru al Fericirii, deoarece toate celelalte ministere au eșuat „cu grație” în a-și îndeplini obiectivele. Tonul este unul evident sarcastic, oficialul făcând referiri la disfuncționalitățile din Sănătate, Educație și Muncă, pe care le descrie ca fiind incapabile să livreze rezultate.

În deschiderea postării, Tișe afirmă că „meritocrația a învins în PNL”, urmat de un ironic „Ura! Ura! Ura!”, sugerând că deciziile de la centru nu țin cont de performanța reală, ci de jocuri de culise.

Pentru a-și sublinia mesajul, președintele CJ Cluj afirmă că Ministerul Fericirii este „demnitatea supremă a vremurilor noastre, dorită de aproape toți”.

Programul „Ministerului Fericirii” – o oglindă a eșecurilor statului

Textul lui Tișe este o satiră la adresa felului în care funcționează guvernarea, cu referiri directe la deficiențele din sănătate, educație și muncă. Printre propunerile fictive ale ministerului se numără:

• Înlocuirea salariul minim pe economie cu „fericirea minim garantată”. Toată lumea va primi zilnic o poză cu un apus frumos și un mesaj motivațional de fericire pe telefon.

• Pensionarii nu vor mai primi medicamente compensate, ci „zâmbete compensate”: la fiecare farmacie, câte o asistentă frumoasă le va spune că totul e bine și că tinerețea e doar o stare de spirit.

• În loc de burse elevii vor primi „abonamente la fericire”: la fiecare test picat, copilul va primi o diplomă de participare și un sticker cu „Ești genial!”.

• Pentru șomeri, ministerul pregătește un program special: „Râzi și muncește mai puțin. Cine râde tot timpul, nu mai muncește deloc.”

• Toți cetățenii vor primi la naștere câte un voucher cu “un milion de zâmbete gratuite pe an”. Cine nu le consumă, le pierde. Nu le poți reporta în anul următor!

• Lacrimile vor fi impozitate progresiv: cine plânge mult, plătește mult. Nu plângi deloc, nu plătești impozit deloc. Statul nu-și mai permite atâta jale pe cheltuiala publică.

• În fiecare instituție va exista un „Responsabil cu râsul”: un om angajat special să facă bancuri, să spună glume proaste și să imite politicieni. Asta va dubla productivitatea.

• În manualele de școală, la Istorie, se va introduce materia „Marii Fericiți ai Națiunii”: oameni care, deși săraci, bătuți de soartă și neglijați de stat, au reușit să radă fericiți.

Și, mai presus de toate, vom adopta Legea Fundamentală a Ministerului Fericirii: „Nimeni nu are voie să fie fericit pe ascuns. Fericirea se declară, se înregistrează și se afișează public!”

Tristețea va fi scoasă în afara legii!

Mesajul atinge un punct sensibil: lipsa de rezultate concrete în administrație și percepția că politicienii sunt mai preocupați de imagine decât de soluții reale.

”Cine îndrăznește să se plângă de facturi, să critice guvernul sau să spună că e greu va primi amendă. Și, dacă persistă, muncă în folosul comunității: să învețe pe alții bancuri cu miniștri.

Ministerul Fericirii e singurul loc unde minciuna devine politică de stat. Toți știm că nu avem autostrăzi, că spitalele cad pe noi și că tinerii pleacă pe capete, dar ce contează? Dacă guvernul declară prin ordonanță că suntem fericiți, atunci suntem! Și iată secretul: un popor trist pune întrebări, un popor furios face revoluție. Dar un popor care râde prostește la glumele puterii… votează mai departe aceiași oameni.

Așa că, dragi români, vă rog să zâmbiți larg. Ministerul Fericirii vă veghează, iar la următoarele alegeri vom vota nu cu pixul, ci cu emoticoane.

Vă chem să ridicați paharul gol și să spuneți: „Trăiască Ministerul Fericirii, singurul minister care nu poate fi niciodată în grevă!”

Trăiască România! Trăiască Ministerul Fericirii!”

 

 

HINT

„Un popor trist pune întrebări, un popor furios face revoluție. Dar un popor care râde prostește la glumele puterii… votează mai departe aceiași oameni”, scrie Tișe.

 

Articolul „Ministerul Fericirii” al lui Alin Tișe: De la ironie la satiră politică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *