Sistemul actual de titularizare nu mai poate continua în această formă, a spus miercuri, 21 mai 2025, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-o conferință de presă în care a adus lămuriri privind anumite teme din Raportul QX de diagnostic în educație și cercetare, prezentat în premieră luni, 19 mai.
În cadrul conferinței, ministrul Daniel David a afirmat că sistemul actual de titularizare nu mai poate continua în această formă, precizând că sistemul propus în raportul amintit este acel în care se protejează în același timp și calitatea educației și omul. Legat de evaluarea angajaților din învățământ pe perioadă nedeterminată, ministrul Educației a declarat că aceasta se va face la cinci ani și va fi însoțită de feedback-uri de la colegi și director: „Când eu am propus la cei angajați pe perioadă nedeterminată evaluarea la cinci ani, nu m-am referit că dai încă o dată titularizare sau că ești încă o dată trecut printr-un examen. Pe lângă evaluările anuale pe care le faci, propunerea pe care am avut-o în minte este că la cinci ani evaluarea este mai sumativă și la cinci ani luăm feedbackul de la director, de la colegi, de la beneficiari. Vedem dacă ai atins standardele minimale. Dacă le-ai atins este foarte bine. Dacă nu le-ai atins, nu te dă nimeni afară. Ai doi ani în care să intri în programe de training de dezvoltare profesională, în programe remediale pe componenta didactică. Și dacă după cei doi ani, nu atingi standardele minimale, atunci trece poziția de pe nedeterminat pe determinat. Nu era vorba de a regândi și a da din cinci în cinci ani examene naționale pentru pozițiile respective”.
În ceea ce privește examenul național de licențiere în cariera didactică, propus în locul celui de titularizare, ministru Daniel David, a declarat că va consta într-o testare a celor care doresc să devină profesori, aceștia putând deveni astfel licențiați în sistem: „Dacă ai trecut acel examen de calitate, vei merge și vei da examen în școala în care vei lucra cu elevii și colegii. Premisa este de a întări școala și autonomia școlii care acum depinde foarte mult de minister”. David a precizat că în acest mod nu se va mai ajunge ca școala să preia forțat niște profesori și să ascundă norme, deși acestea sunt viabile. Acest lucru se întâmplă acum deoarece, adică școala nu prezintă normele ca viabile, pentru că nu știe cine va veni profesor.
Tia Sîrca
Articolul Ministru Daniel David: Sistemul de titularizare nu mai poate continua în forma actuală apare prima dată în ziarulfaclia.ro.