U Cluj a disputat, luni, un meci amical pe stadionul „Cetate”, împotriva divizionarei de ligă a III-a, CSM Unirea Alba Iulia. Echipa clujeană, alcătuită din jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc în meciul cu Universitatea Craiova s-a impus cu 4-0 (2-0), prin golurile reușite de Miranyan (17), Oaidă (39), Tchassem (56) și Blănuță (79).
Ioan Ovidiu Sabău a trimis în teren următorul 11: Gorcea-Oancea, van der Werff, Mitrea, Lasure-Oaidă, Popescu, Codrea-Rață-Miranyan, Blănuță
În minutul 17, atacantul armean Artur Miranyan, aflat la debut în tricoul lui U a deschis scorul din câțiva metri după o centrare perfectă a lui Dorinel Oancea. Oaidă, min. 39, a dublat avantajul UNiversității, cu un șut la colțul lung din interiorul careului.
Intrat la pauză, Franck Tchassem a făcut 3-0, în min.56, iar Blănuță a stabilit scorul final în min. 79, după o eroare în defensiva gazdelor.
Pe parcursul confruntării, Ioan Ovidiu Sabău i-a mai folosit pe Mussa, Denis Moldovan și Alex Bota, dar și pe juniorii U16: Matei Bejan, Dragoș Kirali și Eduard Bodnar.
Sâmbătă, de la ora 16.45, U Cluj va juca în deplasare cu Poli Iași, într-un meci din etapa 11-a din SuperLigă.
Foto: FC Universitatea Cluj – Facebook