October 14, 2024

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a depus miercuri candidatura pentru alegerile prezidenţiale, context în care a afirmat că România are nevoie de o viziune de dreapta.

„Ne aflăm într-o situaţie în care România s-a schimbat şi se schimbă, situaţia internaţională s-a schimbat şi vedem că, din păcate, se schimbă din ce în ce mai des, ca atare avem nevoie de o viziune liberală în măsură să gestioneze toate aceste provocări de natură economică, de natură socială, provocări de natură să afecteze democraţia, trebuie să vedem şi să găsim soluţii pentru viitorul copiilor noştri, pentru siguranţa noastră ca naţiune. Ca atare, venim cu o viziune de dreapta, România are nevoie de o viziune de dreapta şi o persoană în măsură să implementeze această viziune”, a spus Ciucă, la Biroul Electoral Central, cu ocazia depunerii candidaturii la alegerile prezidenţiale.

El a arătat că se bazează foarte mult pe PNL, care vine şi de data aceasta cu un proiect pentru familie, comunitate şi ţară.

„Mă bazez foarte mult pe onoarea şi credinţa oamenilor liberali, a oamenilor de dreapta în acest proiect. (…) PNL vine cu o viziune pentru o Românie prosperă şi sigură. România are capacitatea să asigure siguranţa cetăţenilor – şi aici discutăm de siguranţa economică, siguranţa socială, în comunităţi, în şcoli, siguranţa pentru a demara o afacere şi, bineînţeles, capacitatea de a face faţă tuturor provocărilor externe. Ca atare, voi fi un preşedinte responsabil, un preşedinte implicat, echilibrat, care – aşa cum am făcut toată viaţa mea – voi munci alături de cetăţenii României, alături de instituţiile statului, pentru a putea să facem faţă oricăror provocări, dar, mai înainte decât toate, să putem să construim un viitor mai sigur şi mai bun pentru generaţiile viitoare”, a mai spus Ciucă.

Potrivit liderului liberalilor, 1.600.000 de români au semnat pentru candidatura sa la prezidenţiale.

Liderul PNL a ținut să le mulțumească tuturor românilor care au sprijinit candidatura sa. „Mulțumesc membrilor, primarilor, tinerilor și seniorilor liberali, președinților de filiale și tuturor colegilor mei din PNL care au muncit și au convins atât de mulți români să ne susțină. Ne aflăm într-o situație în care România s-a schimbat și continuă să se schimbe. Situația internațională s-a schimbat și se schimbă, din păcate, din ce în ce mai des. Avem nevoie de o viziune liberală care să gestioneze toate aceste provocări: economice, sociale și cele care afectează democrația.

Trebuie să găsim soluții pentru viitorul copiilor noștri, pentru siguranța noastră ca națiune. Venim cu o viziune de dreapta. România are nevoie de o astfel de viziune și de o persoană capabilă să o implementeze.

Mă bazez foarte mult pe PNL, cel mai vechi partid politic din România și UE, un partid angajat și responsabil pentru toate proiectele politice asumate. Și de data aceasta, PNL vine cu un proiect pentru familie, comunitate și țară”, a spus Ciucă.

El a precizat că se bazează foarte mult pe onoarea și credința oamenilor de dreapta în acest proiect. „PNL vine cu o viziune pentru o Românie prosperă și sigură. România are capacitatea să asigure siguranța cetățenilor: siguranța economică, socială, în comunități, în școală, siguranța pentru demararea unei afaceri și capacitatea de a face față tuturor provocărilor externe”, a spus PNL.

Voi fi un președinte responsabil, implicat și echilibrat. Așa cum am făcut toată viața mea, voi munci alături de cetățenii României, alături de instituțiile statului pentru a putea să facem față oricăror provocări dar, înainte de toate, să putem să construim un viitor mai sigur și mai bun pentru generațiile viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *