April 19, 2026

O nouă prelevare de organe a avut loc duminică, 13 iulie 2025,  la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, ceea ce înseamnă o șansă la viață dată unui pacient aflat în grea suferință, anunță reprezentanții SCJU Cluj. Este vorba de a treia prelevare de la începutul acestui an realizată la SCJU Cluj.

În acest caz este vorba de prelevarea ficatului unui pacient în vârstă de 49 ani, internat pe Secția de Terapie Intensivă, aflat în moarte cerebrală și pentru care familia și-a dat consimțământul. După cum informează aceiași reprezentanți, diagnosticarea și menținerea în condiții fiziologice a donatorului a fost asigurată de Conf. Dr. Cristina Petrișor, medic primar ATI, KDP regional (persoană responsabilă cu identificarea potenţialilor donatori), Dr. Ștefănescu, medic primar ATI, KDP și Dr. Dumitru Pătraș, medic primar ATI, coordonator de transplant în cadrul SCJU Cluj. Echipa de prelevarea a fost coordonată de medicii chirurgi Călin Pop și Horea Bocșe de la IRGH Cluj, locul unde a ajuns organul prelevat în vederea transplantării. Reprezentanții SCJU Cluj transmit felicitări echipei medicale și recunoștință familiei donatorului.

T.S.

Articolul O nouă prelevare de organe la SCJU Cluj, o nouă viață salvată apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *