April 18, 2026

O statuie care îi înfăţişa pe preşedintele Donald Trump şi pe finanţistul şi infractorul sexual Jeffrey Epstein ţinându-se de mână şi dansând a fost îndepărtată miercuri din parcul National Mall din Washington, unde fusese expusă în mod clandestin, transmite joi Reuters.


Instalaţia, care a fost expusă marţi, îi prezenta pe Trump şi pe Epstein, în mărime naturală, pe socluri albe şi zâmbind unul către celălalt, fiecare cu un braţ şi un picior ridicate.
Potrivit unei plăci inscripţionate, lucrarea era intitulată „Best Friends Forever” („Cei mai buni prieteni pentru totdeauna”).


„Statuia a fost îndepărtată deoarece nu era conformă cu permisul eliberat”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Interne.
Statuia a fost cea mai recentă încercare de a folosi o instalaţie artistică pentru a-l ironiza pe Trump pentru prietenia sa cu Epstein. Săptămâna trecută, patru persoane au fost arestate după ce imagini cu Trump alături de Epstein au fost proiectate pe Castelul Windsor, în timpul vizitei de stat a preşedintelui american în Marea Britanie, aminteşte Reuters.


Deşi a admis că l-a cunoscut pe Epstein în urmă cu mai mulţi ani, Trump a declarat că s-a certat cu finanţistul căzut în dizgraţie cu mult înainte de moartea acestuia, în 2019, în închisoare.

Articolul O statuie care îi înfăţişa pe Donald Trump şi Jeffrey Epstein a fost îndepărtată din Washington apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *