February 28, 2024

O stradă din municipiul Cluj-Napoca va fi denumită după unul dintre cei mai cunoscuți arhiviști ai Transilvaniei din ultima jumătate de secol.

Consilierii locali clujeni vor dezbate, în ședința de luni, 22 ianuarie, un proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii Vasile Lechințan unei străzi care se desprinde din strada Valea Chintăului.

Potrivit unei ordonanțe de urgență din 2002, actualizată, atribuirea sau schimbarea de denumiri se face de către consiliile locale, prin hotărâre, pentru parcuri, piețe, cartiere, străzi și nu numai.

Vasile Lechințan (21 ianuarie 1949, Silivaşu de Cîmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud – 9 iulie 2021, Cluj-Napoca) a fost arhivar și arhivist în cadrul Direcției Județene a Arhivelor Statului Cluj. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Spiru Haret din București; masterat în socio-antropologie istorică la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Doctor în Istorie al Institutului George Barițiu, cu teza Revoluția de la 1848-1849 în comitatele Cluj, Turda și scaunul Arieș. Secretar al Despărțământului Cluj al Asociațiunii ASTRA (din 1997); secretar al Filialei CRIFST (Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii) Cluj-Napoca (din 2015); membru în comitetul de redacție al revistelor Orașul (din 2005), Astra Clujeană din Cluj-Napoca și

Arhivarul și cercetătorul Vasile Lechinţan a publicat peste 40 de studii și recenzii referitoare la istoria românilor din fostele scaune secuiești și conviețuirea acestora cu secuii / maghiarii, printre care mai multe conscripţii inedite cu românii din scaunele secuieşti din perioada 1614-1787, patru studii privind Limba română în viaţa secuilor de-a lungul secolelor (până la 1918), lucrări care pun în evidenţă influenţa limbii române asupra limbii şi vieţii secuilor de-a lungul secolelor, realitate care este atestată de numeroase documente de epocă şi unanim acceptată şi demonstrată de lingvişti maghiari şi români. Un număr însemnat de studii, purtând semnătura istoricului Vasile Lechințan, se referă la istoria locuitorilor din fostele scaune secuiești, redactate pe baza unor surse arhivistice inedite, precum: Corespondenţă de la românii din secuime în „Gazeta Transilvaniei”, Aspecte inedite ale structurii confesionale româneşti din scaunul Odorhei în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Secuii în Moldova și Ţara Românească la 1857, Români odorheeni la Scaunul de judecată în sec. al XVII-lea, Un căpitan necunoscut al lui Mihai Viteazul în Odorheiu Secuiesc, Pagini din presa maghiară despre români, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un loc distinct îl ocupă studiile și recenziile care conțin răspunsuri, din perspectivă românească, la unele lucrări ale istoricilor maghiari, inclusiv la Istoria Ținutului Secuiesc, redactată de autori maghiari, cu sprijinul Academiei Maghiare de Științe, apărută la Odorheiu Secuiesc în anul 2016, precum și la manualul de Istoria Secuimii, editat de Consiliile Judeţene Harghita şi Covasna, în 2012, lucrări care continuă să prezinte istoria unui „Ținut Secuiesc” exclusiv maghiar / secuiesc, fără să citeze lucrările referitoare la românii din secuime, și în care problema maghiarizării românilor din zonă este trecută cu vederea, minimalizată sau prezentată ca un proces firesc, natural, iar interferențele româno-maghiare nu se bucură de atenția cercetătorilor maghiari. Aceste lucrări de istoria secuilor sunt redactate pentru a constitui argumente pentru dezideratele politice actuale: obținerea autonomiei pe criteriul etnic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *