April 19, 2026

Ministerul Educaţiei şi Cercetării îi va premia pe olimpicii internaţionali şi pe profesorii care i-au pregătit, dar şi unităţile şcolare din care aceştia provin, prin stimulente financiare, evenimentul dedicat acestora fiind organizat la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti în data de 3 decembrie.

„Prin olimpici internaţionali ne referim la elevii care au obţinut rezultate deosebite, aşa cum sunt acestea menţionate în legislaţia specifică, la concursurile internaţionale incluse în listele competiţionale aprobate prin Ordinul de ministru nr. 3.025/2025”, precizează Ministerul Educaţiei şi Cercetării într-un comunicat remis AGERPRES.

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a declarat că utilizarea rezultatelor obţinute în aceste competiţii la înscrierea la liceu/facultate rămâne valabilă la fel ca în anii trecuţi.

„Mă bucur că, în condiţiile măsurilor de criză fiscal-bugetară, după securizarea bugetului pentru premierea elevilor cu media 10 la evaluarea naţională şi la bacalaureat, putem continua, la fel ca în anii trecuţi, premierea olimpicilor internaţionali, în aceeaşi logică financiară şi educaţională. Laureaţii competiţiilor naţionale au fost deja premiaţi financiar, odată cu încheierea acestora, astfel că, în evenimentul din data de 3 decembrie 2025, vom onora câştigătorii concursurilor internaţionale. De asemenea, mă bucur că am reuşit să extindem posibilitatea ca, până la reorganizarea burselor de performanţă în condiţii de stabilitate fiscal-bugetară, bursa de merit să fie oferită tuturor celor care au ultima medie care se înscrie în procentul de 15%, ceea ce creşte şansa olimpicilor. (…) Felicitări tuturor: elevi, profesori, unităţi şcolare!”, a afirmat Daniel David, citat în comunicat.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării susţine şi participarea loturilor naţionale ale României la olimpiadele internaţionale prin acoperirea taxelor şi a costurilor deplasărilor, a diurnei aferente zilelor de şedere, precum şi organizarea şi desfăşurarea etapelor care precedă olimpiadele internaţionale.

Articolul Olimpicii internaţionali şi profesorii lor, premiaţi de reprezentanţii Ministerului Educaţiei apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *