Gala „Campioni în Business 2025”, un proiect derulat de Fondul de investiţii Enterprise Investors, Raiffeisen Bank şi PwC România l-a premiat pe omul de afaceri clujean Ștefan Gadola pentru „Tranzacția anului”. Aceasta după ce Energobit, compania fondată de Gadola în 1990, alături de Peter Pal și Ioan Socea, a fost preluată de grupul francez Vinci Energies. În timp Energobit a devenit una dintre cele mai prospere afaceri românești din domeniul energiei, cu o cifră de afaceri de peste 110 de milioane de euro și peste 900 de angajați, cu fabrici în Cluj-Napoca, Gilău, Jibou și Bacău.
În cadrul galei, Ștefan Gadola a declarat: „Avem o istorie bogată. Totul a început în februarie 1990, după ordonanța lui Petre Roman privind asociațiile cu scop lucrativ. Eram angajați la Electrica și știam ce trebuie făcut pentru o energie mai sigură. Am fost firma cu numărul 155 din Cluj. Primul sediu a fost la mine în apartament. Aveam un fax în sufragerie, mergea toată noaptea, iar când aveam musafiri, se plângeau de zgomot. După un timp ne-am dezvoltat și ne-am mutat. Cred că până acum am avut șapte sedii. Cu Peter Pal și Ioan Socea nu m-am certat niciodată. Am avut principii clare: soțiile nu au ce căuta în firmă și, dacă doi sunt de acord cu ceva, al treilea trebuie să râdă. Eu am râs foarte mult în 35 de ani. Desigur, glumesc, acum… Secretul a fost că am fost specialiști în domeniul nostru și am oferit clienților, nu ceea ce ne-a învățat marketingul politic, ci i-am convins că produsele noastre sunt cele mai bune și că au nevoie de ele. Ca să dau un exemplu, le-am vândut celor de la Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște o soluție de măsurare a energiei care le aduce economii forte bune. M-a întrebat managerul general în cât timp se va amortiza. Am zis în 2-3 ani. După șase luni, ne-am întâlnit și mi-a spus că deja s-a amortiztat investia. Asta înseamnă că le-am vândut cu prea puțin. Am învățat toate astea pe parcurs!” .
Tranzacția prin care Vinci Energies preia grupul Energobit a primit deja avizul Consiliului Concurenței, iar semnarea finală este programată pentru 25 noiembrie 2025. Achiziția va extinde în România amprenta mărcii Omexom, dedicată infrastructurii energetice, consolidând poziția Vinci Energies, care are deja 1.500 de angajați în țară și venituri de peste 200 de milioane de euro. B.P.
Articolul Om de afaceri clujean premiat la Gala „Campioni în Business 2025” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.