March 27, 2025

joi, 30 mai, 19:00

Un titlul de talia celui prezentat în premieră absolută pe o scenă profesionistă din România-marcând prima reprezentație în iunie 2006, adaptare regizată de Radu Pintea cu studenții anului II actorie UNATC-lasă loc multor abordări și interpretări, palierele fiind diferite, de la cele religioase la cele artistice.

Iisus Christos este în viața noastră, trăiește cu noi, ne raportăm la el de câte ori avem nevoie. Este contemporanul nostru de secole. Îl întâlnim în artele plastice (pictură, sculptură, ceramică, vitralii, grafică…), în artele spectacolului (teatru, muzică….), în literatura mondială,  ”n” viziuni și interpretări ale fiului lui Dumnezeu.

Grație unei colaborări artistice de vârf, cea dintre compozitorul Andrew Lloyd Webber și a poetului Sir Timothy Miles Bindon  Rice, Iisus Hristos devine și rămâne personaj unic în istoria teatrului muzical prin opera rock Jesus Christ Superstar. Repet, doresc să lămuresc acest lucru de la bun început, este operă rock și nu musical. Operă-rock care își are originea în albumul cu același nume lansat în Regatul Unit, la 16 octombrie 1970, inițial cenzurat de BBC. Urmează lansarea albumului în Statele Unite, 27 octombrie 1970, înregistrându-se, în numai 3 săptămâni, peste 1 milion de albume vândute! Și Jesus Christ Superstar și-a început astfel viața națională și internațională.

Andrew Lloyd Webber și Tim Rice sunt cunoscuți nu numai pentru Jesus Christ Superstar. Lasă moștenire titluri celebre deja, cum sunt Evita, Cricket, The Likes of Us, The Wizard of Oz, Joseph and the Amazing Technicolor Dreamcoat. Tot lui Tim Rice i se datorează, în colaborare însă cu alți compozitori, Chess (cu Bjorn Ulvaeus și Benny Andersson), Aida (cu Elton John), The Lion King (cu Michel Berger), From Here to Eternity (cu Stuart Brayson).

Să revin la Jesus Christ Superstar care devine reprezentație scenică, un an mai târziu, 1971, și tot în octombrie, 12 de data aceasta, premieră pe scena Mark Hellinger Theatre, producție Broadway în regia lui Tom O Horgan. Libretul are la bază Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu, Luca), dar și cartea lui Fulton J. Sheen (arhiepiscop american al bisericii catolice), The Life of Christ (apărută în 1958), în care accentul cade pe ultima săptămână din viața lui Iisus Hristos, de la intrarea Sa în Ierusalim și până la Crucificare.

Este o parte din viața Lui, spectacol al caracterelor individuale și colective, spectacol al Orchestrei, având în vedere robustețea muzicală în general, a cântecelor în mod special (amestec de simfonic, blues,  folk, pasaje  evanghelice, efecte electronice), mesaje clare, profunde. Le avem în Heaven on Their Minds, Everything s Alright, This Jesus Must Die, Hosanna, Pilate s DReam, The Temple, I Don t Know How to Love Him, Damned for All Time, Blood Money (actul I), The Last Supper, Gethsemane, The Arrest, Peter s Denial,  Pilate and Christ, King Herod s Song, Could We Start, Again Please,  Juda s Death, Trial Before Pilate, The Crucifixion, Forty-One (actul II), practic 12 imagini ale lui Iisus Hristos.

Potrivit celor doi creatori, Webber și Rice, trădarea lui Iuda vine în ajutorul lui Hristos, ajutându-l să-și împlinească destinul divin. Cert este că atât albumul, cât și producțiile scenice au avut și încă au parte de interpretări mai puțin favorabile, trebuie recunoscut acest lucru, interpretările ținând de fiecare om în parte, de cultura  generală mai ales. Să nu uităm însă un lucru foarte important,  avem în Iisus Hristos temei și sursă de putere a comuniunii cu Dumnezeu. El a venit pe pământ nu numai pentru a muri pentru noi, ci şi pentru a ne învăţa cum să trăim. El ne-a învăţat că sunt două mari porunci: prima, să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată tăria şi, a doua, să-i iubim pe ceilalţi ca pe noi înşine (vezi Matei 22:36–39). Viaţa Sa este un exemplu de cum trebuie să ne supunem acestor două porunci.

Jesus Christ Superstar, muzica Andrew Lloyd Webber, texte Tim Rice; regia Novak Peter, dirijor Kulcsar Szabolcs, scenografia Venczel Attila, costume Zsigmond Adel, coregrafia Jakab melinda, maestru cor Kulcsar Szabolcs, concert maestru Barabas Sandor/Ferenczi Endre * distribuția: Bodor Aron (Iisus Hristos), Petocz Andras (Iuda), Covacinschi Yolanda (Maria Magdalena), Szep Balint (Pilat din Pont), Peti Tamas Otto (Regele Herod), Manyoki Laszlo (Caiafa), Roland Dobrița (Ana), Andras Gabor Robert (Petru), Retyi Zsombor (Simon); preoți: Robert Pleșa, Veress Laszlo, Kalman Robert Attila, Rareș Cîmpeanu

Demostene Șofron

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *