June 15, 2024

A luat sfârșit și cea de a doua ediție a concursului național Verum Solitus Vocal Competition-organizator Opera Națională clujeană, manager general Florin Estefan-, adresat soliștilor cu vârstă maximă până în 35 de ani, cu înscriși mulți, zece doar în finala mare, o misiune deloc ușoară pentru juriu. Prezidat anul acesta de tenorul galez Dennis O  Neill, alături de care s-au aflat Daniel Magdal, Cristian Rudic, Felicia Filip, Andrei Fermeșanu, Kosztin Aron, Daniela Vlădescu, Teodor Niță, Mihai Irimia, Nicolae Dohotaru (Chișinău), Radu Petrovici, numele vă sunt, cu siguranță, cunoscute.

Concursul este inițiat din dorința de a descoperi și susține tineri interpreți de operă, seniorii de mâine ai scenelor lirice din țară și de peste hotare. Și mulți dintre cei înscriși au deja experiențe artistice notabile în țară și peste hotare. În acest din urmă caz mă gândesc la mezzosoprana Alina Dragnea și al ei rol ”Bradamente” din Alcina de Haendel, pe scena Jerusalem Lyric Opera Studio and Festival, 2024. Alina Drgnea, care nu intrat în finala de 10, a primit două premii speciale, unul din partea Operei Naționale clujene, al doilea din partea Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” din Chișinău. Amelia Stoicescu, soprană, a primit tot două premii speciale, ea urmând să cânte pe scena Operei Naționale clujene, respectiv Iași. Amelia Stoicescu a cântat în Sora Angelica de Puccini, pe Saluzzo Opera Academy, apoi Flautul fermecat la Opera Națională București și în Carmen de Bizet pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca.

Deși nu au intrat în fiala mare-dirijor Maestrul David Crescenzi-, au mai fost distinși cu premii speciale Antonia Beteag (soprană; va fi invitatat Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” București), Molnar Zoltan (bas-bariton; Premiul Edgar oferit de soprana Felicia Filip; roluri în Tosca, Evgheni Oneghin, Bărbierul din Sevilla, Sunetul muzicii, Aida/pe scena OMS Cluj-Napoca) și CorneliuHuțanu (bas, ONR Cluj-Napoca-roluri în Tannhauser, Evgheni Oneghin; a fost Ramfis în producația Aida, pe scena Operei Maghiare Cluj-Napoca; va fi oaspete al Teatrului Național de Operă și Operetă ”Nae Leonard” din Galați).

Revin la finaliști, rămânând însă tot la premiile speciale: David Pogana (bariton, ONR Cluj-Napoca-roluri în Tosca, Tannhauser, Sunetul muzicii; va fi invitat pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” București); Ligia Popescu (soprană, ONR Timișoara; Premiul Special al Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” București); Robert Bede (Brașov, tenor, membru al Art Quartet; invitat al Operei Maghiare clujene); Samuel AlperAdiguzel (bariton, București; oaspete al Operei Naționale din București); Janetka Hosco (mezzosoprană; trei premii speciale: Klaudia Taev/oferit de Erki Pehk, director artistic al PromFest, respectiv roluri  pe scenele lirice din Chișinău și Iași).

Cele două mari premii au revenit sopranei Alexandra Procopovici (pentru cea mai bună voce feminină; soprană; Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” Chișinău, Republica Moldova; a obținut și Premiul Publicului; roluri în Bărbierul din Sevilla și Rigoletto/rolul Gilda în cadrul Taranto Opera Festival) și baritonului Sebastian Balaj (cea mai bună voce masculină; ONR Cluj-Napoca; vă este cunoscut din producțiile Tosca, Bal mascat, Macbeth, Liliacul, Rigoletto).

Au mai intrat în finala de 1, fără a primi niciun premiu (!!!), Olga Florea (studentă an III Universitatea Națională de Muzică București; Marele Premiu la concursul Remembre Enescu, premii 1 la concursul internațional de interpretare muzicală Emanuel Elenescu, respectiv Sabin Drăgoi), Andrei Manea (tenor, roluri în Bal mascat, Văduva veselă, Traviata, Don Giovanni) și Anna Stănescu (soprană; de amintit rolul Susanna din Nunta lui Figaro la ONR Cluj-Napoca; artistă extrem de activă pe scene din România și de peste hotare).

Să nu fiu greșit înțeles, Cinci tineri soliști devin premianți fără a fi intrat în finala de ”10”, laureați din postură de semifinaliști. Pe de altă parte, alți trei tineri soliști, intrați în finală, nu obțin niciun premiu special. Respect decizia juriului. Pot spune, fără să fiu greșit înțeles, încurcate sunt până și căile juriului. Mai pot spune că, prin natura meseriei de jurnalist, am fost prezent în sala de spectacol sau de concert, la multe, foarte multe concursuri naționale și internaționale, dar cu o asemenea situație nu țin minte să mă fi întâlnit. culmea e alta…Și alții au gândit, la finalul galei de vineri 26 aprilie, la fel.

Demostene Șofron

Foto Nicu Cherciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *