April 10, 2026

Un nou caz în care un ordin de protecție este tratat ca o simplă formalitate de către agresor readuce în atenție eficiența reală a acestor măsuri, în contextul în care România se pregătește să adopte o legislație mai dură privind violența extremă împotriva femeilor.

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au reținut, în 31 martie, pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani din județul Maramureș, cercetat pentru amenințare și încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.

Potrivit anchetatorilor, în seara de 27 martie, în jurul orei 20.00, bărbatul – aflat sub incidența unui ordin de protecție emis de Judecătoria Gherla – și-ar fi contactat telefonic fosta concubină, o femeie de 43 de ani din comuna Fizeșu Gherlii, pe care ar fi amenințat-o cu moartea, folosind expresii de natură să îi creeze o stare de temere.

Mai mult, în aceeași zi, acesta s-ar fi întâlnit cu femeia în localitate, încălcând obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de victimă, stabilită prin ordinul de protecție.

Agresorul nu s-ar fi oprit aici. A doua zi, pe 28 martie, în jurul orei 10.00, acesta ar fi sunat-o din nou pe femeie, continuând amenințările.

În baza probelor administrate, la data de 1 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile, la propunerea procurorului.

Cazul nu este singular. Deși ordinele de protecție sunt menite să ofere siguranță imediată victimelor violenței domestice, realitatea din teren arată că acestea sunt frecvent încălcate, uneori în mod repetat și escaladat.

În contextul în care se discută tot mai intens despre necesitatea unei legislații mai ferme, inclusiv privind incriminarea femicidului, astfel de situații ridică întrebări serioase despre capacitatea actualelor instrumente legale de a preveni tragedii.

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

Articolul Ordin de protecție ignorat: bărbat arestat după ce și-a amenințat fosta parteneră cu moartea apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *