April 29, 2025

Unul dintre brandurile cele mai renumite ale Clujului este, fără doar și poate, PANEMAR. Nu e de mirare, având în vedere că produsele care s-au născut din cuptoarele fermecate se numără acum printre preferatele clujenilor.

Totul a început în anul 1993, cu un cuptor de cărămidă în care se cocea pâinea de un kilogram, pregătită din ingrediente simple, dar de cea mai bună calitate. Fondatorii brandului spun că au prins repede gust pentru acest meșteșug, astfel că rezultatul muncii și pasiunii lor a ajuns să fie iubit de clujeni! În cei peste 30 de ani de activitate, firma a crescut văzând cu ochii, exact ca o pâine bine făcută. A fost ridicată o moară, apoi s-a clădit facrica, de pe porțile căreia ies zilnic mii de comori gastronomice. Iar lucrurile nu s-au oprit aici – Panemar a deschis până acum 50 de magazine, mai întâi în Cluj-Napoca, apoi în mai multe locații din județ, printre care amintim Turda, Florești, sau Jucu. Firma a trecut apoi și granițele județului și așa au apărut punctele de desfacere din Oradea. Cel de-al 51-lea urmează să fie deschis în perioada următoare la Alba Iulia. Este o adevărată plăcere să treci pragul unui magazin PANEMAR. La prima vedere, te întâmpină un spațiu frumos, amenajat cu mult bun gust, care oglindește o grijă aparte pentru detalii. Acolo, clienții pot savura alături de prieteni produsele atât de apetisante!

Și pentru că vorbim despre produse, să ne întoarcem la pâine, cea de la care a pornit povestea PANEMAR. Frământată cu pasiune și dăruită cu dragoste, fiecare pâine este o operă de artă a maeștrilor brutari. Secretul – făina bună, sufletul și mâinile pricepute care o plămădesc. Aroma sa inconfundabilă și textura moale și pufoasă transformă fiecare masă într-o experiență memorabilă, aducându-le clienților bucuria gustului autentic de panificație.

Iar artizanii Panemar s-au gândit la toate preferințele, astfel încât cei care trec pragul magazinelor au la dispozitție 75 de sortimente de produse de patiserie și panificație, de la pâinea albă, sau neagră, până la foccacia, sau baghetele și chiflete cu măsline, ori multicereale. Un adevărat răsfăț pentru papilele gustative sunt și celelalte sortimente: brioșe, prăjituri, croissante, sau covrigi.

Un capitol special îl reprezintă cozonacii! Gospodinele care nu au timp să îi gătească pentru masa de Paști, pot alege din sortimentele Panemar. Realizați cu măiestrie din ingrediente proaspete și naturale, aceștia sunt preparați cu nucă, mac sau ciocolată, oferind un echilibru perfect între gustul delicios și textura pufoasă. În plus, clienții au la dispoziție o varietate de produse speciale, care se pregătesc la comandă (produse cu destinație religioasă), produse de morarit (făină, gris, tărâțe, pesmet) și o diversitate mare de sandwich-uri, salate și supe cremă.

CERTIFICĂRI
Produsele brandului sunt fabricate într-un sistem integrat de management al siguranței alimentelor, calității și mediului a cărui competență a fost recunoscută prin obținerea certificărilor conform standardelor internaționale ISO 22000 (Sisteme de management al siguranței alimentelor), ISO 9001 (Sisteme de management al calității), ISO 14001 (Sisteme de management de mediu).

 

Articolul PANEMAR – O poveste despre Suflet și Artă Gastronomică apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *