Părintele Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă: Metafizica vindecării la Avicenna și Aristotel

Directorul Bibliotecii clujene a Academiei Române, Părintele Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, a inaugurat, marți, în „Galeria Academica” a instituției, conferințele din ciclul „Omul integral și cunoașterea integrală”. Distinsul universitar clujean și-a intitulat expunerea „Avicenna și Aristotel – Metafizica vindecării”, publicul numeros, format din academicieni, arhitecți, medici, scriitori, oameni de cultură, studenți, fiind captivat de excepționala ținută a discursului și de bogăția informațiilor prezentate cu arta unui erudit, unui ilustru reprezentant al învățământului universitar teologic ortodox din Transilvania (între anii 2004-2012 și Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj, apoi, în perioada 2012-2020, președinte al Senatului Universității „Babeș-Bolyai”).

AVICENNA (980-1037). Originar din Qishlak Afshona de lângă Buhara (astăzi în Uzbekistan), filosof, om de ştiinţă, deschizător de drumuri în medicină, practician şi teoretician în egală măsură, dar și poet şi muzician. A lăsat moștenire o operă grandioasă, cele maii cunoscute scrieri fiind Cartea vindecării și Canonul Medicinii.

ARISTOTEL (384-322 î.Hr, cunoscut și sub numele de Stagiritul) s-a născut în orașul Stagira, peninsula Calcidica din nordul Greciei. Discipolul lui Platon a înființat propria școală de filosofie, Lykeion (Liceul), numită și Școala Peripatetică. Aristotel a scris peste 150 de lucrări, printre care Organonul, Metafizica, Despre suflet, Despre cer, Politica, Etica nicomahică, Etica eudemică. Aristotel: „Este mai greu să te învingi pe tine decât pe vrăjmaș”.

„Vă mulțumesc că ați dat curs invitației Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române de a participa la acest debut al conferințelor care se vor organiza de aici înainte sub auspiciile instituției clujene. Spațiul în care vor fi susținute aceste conferințe e cel în care ne aflăm în acest moment și va fi destinat și manifestărilor expoziționale, urmând să fie restructurat sistemul de iluminat și repoziționate simezele, pentru o plăcută prezentare a lucrărilor unor consacrați pictori, membri ai Filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP). A fost deja semnată o colaborare cu UAP.”

„Când vorbesc despre Biblioteca din Cluj Napoca a Academiei Române nu mă refer la numărul de exemplare, care e impresionant: peste 500.000. Când am analizat detaliile privitoare la fondul de carte, mi-am dat seama că aici suntem într-un mediu în care, în chip tăcut, se realizează un dialog al culturilor. Din această întâlnire trebuie să fie scos la lumină un mod profund de relevare a adevărului. De aceea am ales, pentru conferința de azi, două mari personalități, care au trăit la distanță de secole unul față de celălalt: Avicenna – considerat de exegeți a fi cel mai asiduu cititor al lui Aristotel -, și pe Aristotel care a scris tratatul Metafizica. Cred că nu ne-ar lipsi nici nouă, celor de azi, un asemenea model de lectură, precum cea întreprinsă de Avicenna la Metafizica lui Aristotel. Am ales această temă plecând de înțelesul titlului operei lui Aristotel: META – „după” și PHYSICA – „cele fizice”, adică dincolo de existența fizică, titlu care ne invită să pășim într-un alt orizont, într-un alt areal al cunoașterii, alt areal decât cel al cunoașterii științifice sau al epistemiologiilor. Prima idee de la care pleacă și Avicenna și Aristotel este că toți oamenii au sădită în firea lor dorința de a cunoaște. În sine, făptura noastră, chiar și în partea ei senzitivă, este dispusă, într-un chip minunat, să realizeze bucuria cunoașterii. Și în lucrarea Etica nicomahică Aristotel invocă, încă din primul paragraf, Persuasiunea pentru dobândirea fericirii. În toate întâlnirile noastre cu elementele din care se structurează conținutul în sine al cunoașterii, ar trebui să dobândim o stare de beatitudine care să ne ofere șansa să ne regăsim pe noi ca parte a unei Unități. În cercetările recente în domeniul gnoseologiei, se afirmă pe zi ce trece, tot mai pregmant, ideea că vremurile pe care le trăim sunt tulburi. Dar, cu toate acestea, ele clamează necesitatea structurilor care există în ansamblul general al Creației. Când Avicenna și Aristotel vorbesc despre Cunoaștere, chiar dacă numai de cunoașterea științifică sau de cea generată de o abordare metafizică, elementul de accesare sau de interacțiune din interiorul făpturii umane este sufletul, nu mintea. Sufletul este impresionat și rămâne cu elementele esențiale nu cu cele existențiale. Cunoașterea autentică nu e o memorare. E un act de întrupare. E un act de asumare a unui tip de existență și de rafinare a acesteia. Prin făptura rațională care este OMUL, acea structură subiectivă se regăsește într-o unitate primordială. De aceea când se vorbește de metafizică se vorbește de filosofia primă. (n.r.: discipolii lui Aristotel au denumit „filosofia primă” studiul ființei și al caracteristicilor sale fundamentale, din Metafizica). Veacul în care trăim este descris de mulți analiști ca fiind o perioadă în care toate structurile axiologice sunt sfărâmate, sunt făcute bucăți. Nu mai putem vorbi de o axiologie propriu-zisă, nici în mediul intelectual nici în cel moral, spun cercetători americani. Toate au fost diluate, fragmentate, mai apare pe ici pe colo câte o fulgurație, dar departe de adevăr, departe de a reflecta strălucirea unității profunde a Creației. Iluzoriul încearcă să ne îndepărteze de formele esențiale, prin forme interpuse, non-fizice. Ciclul de conferințe pe care îl inițiem azi, la Biblioteca Academiei, își propune să ofere elemente pe baza cărora să se construiască sau reconstruiască structuri psihologice ale evenimentelor intelectuale, etice sau morale ale societății, având în vedere că „analiști” ai zilelor noastre prioritizează astfel: bussines, guvernanță și doar în cele din urmă viață socială. Asumarea demnității umane e absolut necesară, valoarea nu e doar în ceea ce se produce în piața de consum. Valoarea e cu mult mai mult. Avem nevoie de o încercare de a regăsi o filosofie a gândirii care să ne ducă într-o zonă cu evidente note de deschidere spre înțelegearea metafizică”.

„Eu sunt apropiat ca formare lingvistică și de mediul grecesc cât și de mediul arab, dar prin intermediul limbii ebraice. Avicenna, atunci când definește metafizica, elementul fundametal de la care pleacă este verbul A FI. Dacă vrem să vorbim într-o manieră poetică despre întâlnirea dintre cei doi coloși ai gândirii filosofice – Avicenna și Aristotel -, trebuie să ne întrebăm precum David: Ce e OMUL? Cei doi filosofi și-au pus această întrebare pe care o găsim în Psalmul lui David. În limba ebraică nu se spune Adam : psalmistul nu folosește acest nume ci Enos – care înseamnă „omul prin excelență”, așadar diferit de Adam „cel făcut din lut”. Din această perspectivă, noi trebuie, în aceste vremuri ale postmodernității, să ne întoarcem în zona înțelegerii Omului în structurile sale profunde, în relevanțele sale de făptură integrală. Noi mergem într-o manieră de multe ori excesiv dichotomică și pierdem atingerea puctului final: înțelegerea unitară a omului. Antologia lui Avicenna e construită pe o structură dichotomică. Din punctul meu de vedere, nu este suficient ca omul integral să-și rafineze partea intelectuală, exercițiul rațional, pentru că niciodată el nu va ajunge la o manifestare suficientă decât în măsura în care va fi în stare să conjuge, în propriile acțiuni de manifestare, integralitatea ființei umane. Nici un element de cunoaștere care aduce neliniște în existența spirituală nu și-a atins funcțiunea didactică. Aceasta este atinsă doar în momentul în care, prin ceea ce dobândesc în sinea mea, ajung la starea de liniștire, de confort într-o rațiune care mi se împărtășește, mi se dăruiește. Avicenna vorbește, în Cartea definițiilor, despre rațiunea divină. În arealul filosofiei prime, chestiunea temporalității este depășită. Creația se întoarce în creator, în veșnicie, care nu e caracterizată de temporo-spațialitate. Infinitatea veșniciei nu îți dă posibilitatea să găsești un element referențial la care să te raportezi, ci te menține într-o continuă dinamică, într-un parcurs tot mai evident de apropiere de cel care este sursa efectivă a existenței în structuri individualizate, dar mai ales ale EXISTENȚEI ÎN UNUL, adică ale FIINȚEI PRIN EXCELENȚĂ. Când eu i-am pus pe Avicenna și Aristotel împreună am plecat de la faptul că Aristotel vorbește de subiect, principii și concluzii demonstrabile, iar Avicenna adaugă la cele trei un al patrulea element: un TELOS distinct (n.r.: telos – τέλος, cuvânt grecesc antic care înseamnă „sfârșit, scop, țintă”), spre care subiectul de la care se pleacă în actul de cunoaștere se deplasează înspre întoarcerea sa în Dumnezeu. Și zice Avicenna: nu trebuie să presupun că există Dumnezeu, pentru că însuși ciclul acestui dinamism mă conduce spre Dumnezeu, care nu e o necesitate, ci elementul de suport, de susținere. (…) Când Avicenna vorbește despre Transcendental, se referă la o imanență transcendentă. Când îi înțelegi pe Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschinul și Grigorie Palama, constați că și ei pleacă de la o definiție a conceptelor. Prima mea impresie la întâlnirea cu scrierilor lor de metafizică a fost că parcurg un tratat de hermeneutică, că sunt învățat cum să citesc existența. Ei dau polisemia unor concepte, dar și maniera în care trebuie să asumi sensul autentic. (…) De unde vine ideea cu METAFIZICA VINDECĂRII? Vine de la Avicenna.

El a fost și medic, a scris și lucrări care au rămas ca repere în istoria medicinii până în zilele noastre. Avicenna ne spune că a fost foarte tulburat de Metafizica lui Aristotel, până când a reușit să o înțeleagă. Dar când a înțeles-o, el provenind dintr-un mediu islamic unde e statuat monoteismul absolut, (cel iudaic fiind relativ), la un moment dat, analizând discursul lui Aristotel și văzând că el optează pentru o structură ternară, Avicenna folosește conceptul de politeist. Dar islamicii ne consideră politeiști, pe noi, pe creștini, pe cei care profesăm în ziua de azi mărturisiri ale credinței trinitate. Dacă vrem să îi înțelegem, e nevoie să citim lucrări ale filosofului scolstic Toma d’Aquino (n.r.: Despre ființă și esență – „De ente et essentia” și Despre Dumnezeu Treime – „De Deo Trino”, ca să vedem ce înseamnă esse și care e relația lui esse cu Iisus Hristos. Când Avicenna expune ideea tămăduirii, a metafizicii vindecării, nu vorbește despre altceva decât despre schimbarea modului de înțelegere și de trăire a realității care ne înconjoară într-o unitate care transcende structurile individualizante și făcând acest exercițiu de transcendere deschide întreaga creație pentru o comuniune articulată prin rațiunea făpturii umane. Metafizica vindecării e pentru Avicenna modul de înțelegere, de cunoaștere”.

***.

În ciclul de conferințe intitulat „Academicieni în Agora”, în data de 22 septembrie, la ora 11,00, Președintele Academiei Române, Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop, va celebra personalitatea marelui voievod Ștefan ce Mare, la împlinirea a 550 de ani de la victoria militară decisivă de la Vaslui”. Titlul conferinței anunțat de Președintele Academei Române este Ștefan cel Mare europeanul. (10 ianuarie 1475 – Bătălia de Vaslui – cunoscută și sub numele de Bătălia de la Podul Înalt: 40.000 de luptători moldoveni conduși de Ștefan cel Mare, sprijiniți de 1.800 de oșteni trimiși de regele Matia Corvin al Ungariei și de 2000 de oșteni trimiși de principele Cazimir al Poloniei, au înfruntat biruitori ienicerii și cavaleria Imperiului Otoman. Victoria de la Podul Înalt a consemnat cea mai mare înfrângere a otomanilor în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit Eroul Creștinătății. Bătălia de la Podul Înalt a fost urmarea refuzului lui Ștefan cel Mare de a mai plăti tribut Imperiului Otoman.)

Carmen Fărcașiu

Biblioteca filialei clujene a Academiei Române, fondul literaturii latine este foarte bine reprezentat. Cu o asemnea motivație am ales patru tipuri de conferințe: Monumente memorabile, Fundamenta Librorum, „Academicieni în Agora” „Omul integral și cunoașterea integrală”. Lexiconul de la Buda (n.r.: operă elaborată de marii cărturari ai Școlii Ardelene Samuil Micu, Petru Maior, Vasile Coloși, Ioan Theodorovici și Alexandru Teodori și tipărită la Buda, în anul 1825). Noi vom promova lucrarea, nu vom face o analiză completă, științifică, a lucrării Lexiconul de la Buda, dar vor fi intervenții pertinente. Conducerea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș ne-a rugat să îi punem la dispoziție un exemplar din Lexicon, pentru manifestările care celebrează împlinirea a 80 de ani de la înființarea acestei Alma Mater, în anul 1945, evenimentul central fiind dedicat tocmai primului dicționar cvadrilingv al limbii române, capodoperă filologică a Școlii Ardelene (n.r.: corifeii Școlii Ardelene au reușit să introducă în școli și bisericile ortodoxe scrierea cu alfabet latin. După 1521, de când datează Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului Hans Begner, cunoscut ca primul text românesc scris cu alfabet chirilic – scriere care avea la baza majuscula greacă din secolul al IX-lea -, timp de mai bine de trei secole românii au folosit în scrierea lor alfabetul chirilic. Practic, era scrierea oficială care se folosea în administraţie, şcoală și biserică).