April 21, 2026

Un nou pas important a fost făcut pentru extinderea Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, după ce Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) necesar investiției a fost avizat favorabil de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca.

Proiectul prevede construirea unui nou corp de clădire, care va dubla capacitatea actuală a centrului, într-un context în care numărul pacienților care au nevoie de îngrijiri paliative este în creștere.

Președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că investiția este esențială pentru sprijinirea persoanelor cu boli cronice grave: „Este o veste bună și un pas înainte important pentru acest așezământ care continuă să fie un adevărat loc de sprijin și alinare pentru persoanele care se confruntă cu boli cronice progresive. Creșterea capacității de găzduire, prin extinderea Centrului pe terenul oferit de forul administrativ județean, este esențială, având în vedere faptul că, din păcate, numărul celor aflați în situații medicale dificile continuă să crească. Rămânem un partener convins al tuturor proiectelor și inițiativelor derulate de această unitate ”.

Teren oferit gratuit pentru extindere

Pentru realizarea proiectului, Consiliul Județean Cluj a transmis gratuit un teren de 2.285 de metri pătrați către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, instituția care administrează centrul.

Autoritățile județene au fost implicate încă de la început în dezvoltarea acestei unități, punând la dispoziție, încă din 2007, terenul inițial pentru construirea centrului, considerat unic în regiunea Transilvaniei.

Noua construcție, care va fi ridicată pe strada Ialomiței nr. 17, va avea regim de înălțime S+P+3E și o capacitate de 48 de pacienți, fiind deservită de aproximativ 40 de angajați.

Proiectul include, de asemenea, amenajarea de spații verzi, alei, precum și 26 de locuri de parcare – 21 la subsol și 5 la exterior, dintre care două vor fi destinate persoanelor cu dizabilități.

Un centru esențial pentru pacienții cu boli grave

Inaugurat în 2012, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” oferă servicii medicale, psihologice, sociale și spirituale pacienților cu boli cronice progresive, în special oncologice, aflați în stadii avansate.

Unitatea dispune în prezent de 48 de paturi pentru spitalizare continuă, farmacie cu circuit închis, centru de zi, paraclis și sală de conferințe, iar serviciile sunt extinse și către familiile pacienților.

Extinderea centrului vine ca răspuns direct la nevoia tot mai mare de îngrijiri paliative, într-un domeniu în care cererea depășește frecvent capacitatea existentă.

 

Articolul Pas înainte pentru extinderea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *