April 21, 2026

Primăria Cluj-Napoca a lansat oficial licitația pentru primul tronson al Centurii Metropolitane, o investiție record de peste 286 de milioane de euro menită să deblocheze traficul la intrarea dinspre Florești. Acest prim lot, care va lega nodul 5 din Florești de zona Bucium din cartierul Mănăștur, promite o alternativă reală de acces către municipiu și o conexiune vitală cu viitorul Spital Regional de Urgență. Proiectul, cu o durată de implementare de 48 de luni, include 13 kilometri de drumuri și pasaje complexe, precum și o infrastructură modernă pentru mobilitate alternativă, fiind primul pas dintr-o serie de șase licitații săptămânale ce vor contura întregul proiect al centurii.

„Primăria, așa cum a promis, a scos la licitație primul tronson al centurii metropolitane a municipiului Cluj-Napoca. Este vorba de tronsonul cuprins între nodul 5 al centurii, din Florești, vine pe malul Someșului până la Cora, apoi pasaj peste DN 1 și merge până în zona Bucium – Grigore Alexandrescu din Mănăștur. Acest lot cuprinde și realizarea unui drum de legătură cu Spitalul regional de urgență, prin spatele complexului comercial. Inmpactul acestul lot de centură este unul direct și vizibil pentru clujeni și constă în reducerea presiunii de trafic pe strada Donath, crearea unei alternative reale de acces între Florești și Cluj-Napoca și crearea unei conectivități eficiente către Spitalul Regional de Urgență”, a transmis Emil Boc.

Potrivit primarului, investiția este de peste 286 milioane de euro, se desfășoară pe 48 de luni și include nu doar infrastructură rutieră majoră, ci și componente moderne de mobilitate: 13 km de trasee, trei noduri rutiere esențiale, rețea de drumuri de legătură și opt kilometri de piste de biciclete. „Proiectul include multiple structuri inginerești, inclusiv tuneluri, pasaje – toate acestea adaptate complexității zonei”, a anunțat primarul Emil Boc. El a precizat că după validarea de către SEAP a achiziției, urmează un termen de 75 de zile pentru depunerea ofertelor la această licitație. „De asemenea, cu o cadență săptămânală, vom scoate la licitație și următoarele tronsoane ale centurii. În total sunt șase tronsoane”, punctat Boc, dînd asigurări că oricât de greu ar fi, „nu ne dăm batuți și facem centura metropolitană”.

Demersul de a împărți centura metropolitană pe mai multe tronsoane vine după ce Primăria a denunțat unilateral contractul pentru Centura Metropolitană ce a fost încheiat cu asocierea condusă de firma DIMEX.
„Motivul pentru care am făcut acest lucru este legat de existența unei suspiciuni de fraudă la licitație, de furt de identitate electronică”, a precizat Emil Boc. Edilul a amintit că, după suspendarea contractului în 17 februarie 2026, a cerut firmei Dimex să lămurească suspiciunile de fraudă, precizând că, în loc să fie lămurite, acestea s-au accentuat și mai mult.

rimarul a precizat că municipalitatea se află în fața unor suspiciuni de fraudă internațională fără precedent în această țară după Revoluție. Edilul a menționat că Primăria și-a îndeplinit toate obligațiile legale în cadrul licitației și că situația este externă municipalității.
„Înscrierea în SEAP a firmei Integral din Bosnia a respectat toate procedurile statului român și a fost validată de un operator SEAP, având toate documentele necesare pentru înscriere în sistemul electronic, iar apoi toate documentele de licitație au fost asumate cu semnătură electronică extinsă de către liderul asocierii, DIMEX, și au respectat prevederile legale”, a punctat Emil Boc.
Potrivit primarului, denunțarea unilaterală s-a făcut în baza Legii 98/2016 (care transpune art. 73 din Directiva 24/2014) și care permite denunțarea unilaterală dacă au apărut suspiciuni de fraudă care, dacă ar fi fost cunoscute la momentul derulării licitației, ar fi dus la excluderea operatorului.

Cosmin PURIȘ

Articolul Re-start la centura metropolitană de la Cluj-Napoca: Primul tronson, de 286 milioane euro, a fost scos la licitație apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *