October 14, 2024

Opt sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.500 de lei au aplicat vinerea trecută, 27 septembrie 2024, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca într-o amplă acțiuni derulată în stația CFR Cluj-Napoca și în trenurile de călători, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj. Acțiunea a avut ca obiectiv principal menținerea ordinii publice, prevenirea activităților infracționale și consolidarea încrederii cetățenilor printr-o prezență constantă și eficientă a polițiștilor în zonele cu potențial de risc, potrivit reprezentanților IPJ Cluj.

Astfel, la activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, însoțiți de două patrule canine, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate și al jandarmilor clujeni, care pentru a depista persoane suspecte de comiterea a unor infracțiuni și persoane date în urmărire au verificat 12 garnituri feroviare și au legitimat 54 de persoane.

Citând aceleași surse, în timpul verificărilor, a fost depistat un bărbat, în vârstă de 64 ani, pe numele căruia exista un mandat de aducere, fiind bănuit de comiterea mai multor furturi din buzunare în județul Sibiu. Acesta a fost predat polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, pentru continuarea cercetărilor. Totodată, au fost depistate două persoane care figurau ca fiind plecate voluntar, mai transmit polițiștii clujeni. (T.S)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *