June 15, 2024

Cea de-a șaptea ediție a taberei de sporturi montane pentru elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca s-a desfășurat la Moara de Pădure, pe parcursul a trei zile, la finele săptâmânii recent încheiate, anunță reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Cluj, într-un comunicat. 

Citând aceleași surse, tabăra a reunit peste 50 de participanți: elevi, cadre didactice, voluntari și organizatori și s-a desfășurat la Moara de Pădure, în comuna Băișoara. 

„Tabăra de la Moara de Pădure este, de ani buni, cadrul perfect pentru ca elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, instituție de învățământ special aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, să-și cultive dragostea pentru munte, încrederea în sine și în ceilalți. Cu ajutorul organizatorilor și al voluntarilor, dar și al salvatorilor montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, care au asistat evenimentul, tinerii au învățat și aprofundat parcurgerea tirolianelor de diverse mărimi, a traseelor suspendate din parcul de aventură dar și cățăratul la panou artificial.”, au transmis reprezentanții CJ în comunicatul amintit.

De asemenea, au fost activități antrenante, seara, când în jurul focului de tabără, copiii au fost familiarizați cu repertoriul cântecelor de tabără, de altfel unul dintre momentele cele mai așteptate de către participanți. Evenimentul se bucură de succes în rândul copiilor  de aceea organizatorii au programate două ediții în acest an, tabără de primăvară și toamnă. 

Tabăra este organizată de ACS Kory Francisc, Organizația de caritate Eco Phoenix, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj din subordinea Consiliului Județean Cluj, ajutați de voluntari de la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul U.B.B. – Departamentul Kinetoterapie, precum și de elevi de la mai multe licee din județul Cluj.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *