April 19, 2026

Peste 50 de speologi, dintre care cinci medici, au participat zilele trecute la cel mai amplu exercițiu de salvare organizat în Peștera Humpleu, eveniment desfășurat sub coordonarea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.

Exercițiul, intitulat Salvaspeo Cluj, a simulat un scenariu de urgență în care trei fotografi-speologi nu au ieșit la timp din peșteră. Salvatorii au fost prealarmați la ora 02:00, iar alarma oficială a fost transmisă la 04:00. Punctul de comandă a fost instalat la ora 07:00 pe Valea Firii, la intrarea în peșteră, și a coordonat desfășurarea mai multor echipe: o echipă de prim răspuns, responsabilă cu deplasarea la victime, balizarea traseului și evaluarea echipării necesare; o echipă de comunicații; o echipă de asistență a victimelor, inclusiv cei cinci medici-speologi; două echipe mari de salvatori, pentru echiparea peșterii și evacuarea victimelor.

Acțiunea subterană de salvare și evacuare a durat aproximativ 11 ore, fiind concepută pentru testarea capacității de mobilizare, coordonare și siguranță a echipelor în situații reale de urgență. „Exercițiul a avut un caracter practic, fiind conceput pentru a identifica și implementa soluții pentru reducerea riscului de accident și de hipotermie, precum și pentru realizarea unui plan de evacuare. Le mulțumesc speologilor clujeni pentru modul profesionist în care au gestionat complexul exercițiu de salvare”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La exercițiu au participat, pe lângă salvatorii speologi clujeni, și echipe din județele Bihor, Mureș, Arad și Brașov, precum și reprezentanți ai Parcului Natural Apuseni.

Scopul principal al exercițiului a fost pregătirea individuală și coordonarea între serviciile salvaspeo, precum și verificarea echipării peșterii pentru evacuări în caz de accident sau viitură. Participanții au testat instalarea punctelor de comandă, evacuarea accidentaților din diverse zone subterane și planificarea obiectivelor viitoare pe baza experienței acumulate.

Peștera Humpleu este principalul obiectiv speologic din județul Cluj, cunoscută pentru unul dintre cele mai mari râuri subterane din zonă. Este vizitată atât de echipe de speologi bine pregătiți, cât și de turiști neexperimentați, care riscă accidente și hipotermie în lipsa echipamentului adecvat.

 

Articolul Peste 50 de speologi au participat la cel mai mare exercițiu de salvare din Peștera Humpleu apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *