October 6, 2024

În municipiul Gherla podurile de peste Canalul Someșului fac parte din peisajul atrăgător a urbei, mai ales că ele se află chiar la marginea frumosului parc. Lipsa lucrărilor de întreținere a acestora care fac legătura între șoseaua principală și parcul mare din Gherla, a făcut ca acestea să se deterioreze vizibil în timp. Planurile pentru lucrările de reabilitare au fost oprite, după ce s-a constatat că aceste poduri nu figurau incluse în domeniul public al municipiului. Ca urmare, s-au făcut demersurile necesare, iar consilierii locali au votat la mijlocul lunii august includerea podurilor în domeniul public al municipiului Gherla. Municipiul Gherla este străbătut începând cu str. Gelu – zona Electrica și până la str. Morii de Canalul Morii, peste care se află amplasate opt imobile-poduri de trecere, care au o importanță deosebită în asigurarea accesului atât auto, cât și pietonal. Starea podurilor este una precară, fiind nevoie să se intervină asupra acestora pentru a fii reabilitate și modernizate.

Imobilele au fost supuse unor ridicări topografice și astfel, pentru fiecare pod a rezultat un plan de amplasament și delimitare, din care reiese suprafața și anul edificării. În vederea reabilitării podurilor care oferă acces spre/dinspre Parcul Mare, situat în zona centrală a municipiului, Municipiul Gherla are în curs o solicitare de finanțare pentru obiectivul de investiții ,,Reabilitare și modernizare Parcul Mare, Municipiul Gherla, județul Cluj”, proiect care contribuie la îmbunătățirea atractivității spațiului public urban din municipiul Gherla. În cadrul acestui proiect, în urma studiilor și a expertizei tehnice asupra podurilor ,reiese faptul că acestea trebuie refăcute complet. Ambele poduri pietonale vor adopta un stil similar, minimalist. Pentru a se putea interveni asupra acestor poduri, este necesar ca Municipiul Gherla să le dețină în proprietate. Astfel, s-au întreprins demersurile necesare pentru a fii introduse în domeniul public al UAT Gherla, iar ulterior, această calitate va fi înscrisă în Cartea Funciară, prin primă înscriere a imobilului. Temeiul legal al înscrierii în Cartea Funciară este art. 67 și art. 68 din Ordinul 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară. Ca urmare a finalizării procesului de selecție, în conformitate cu prevederile ghidului specific aferent, precum și a încadrării proiectului în alocarea apelului, în data de 01.08.2024 s-a primit, prin intermediul platformei MySMIS2021, adresa înregistrată cu nr. 13465/01.08.2024, de la Agenția de Dezvoltare Nord-Vest, prin care s-a solicitat depuerea de documente de proprietate asupra podurilor peste Canalul Morii care fac obiectul proiectului menționat. Termenul de depunere a documentelor necesare încheierii contractului de finanțare este de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Supus la vot, proiectul a fost aprobat de toți cei 19 consilieri locali.

Iată că prin grija edililor gherleni în curând vor fi modernizate toate cele opt poduri și podețe care trec peste Canalul Someșului (Canalul Morii), lucrări ce vor asigura condiții mult mai bune și sigure de traversare a acestora.

Szekely Csaba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *