March 16, 2025

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat duminică în cadrul reuniunii de la Cluj Arena a liberalilor din întreaga Transilvanie că

România are nevoie de o reformă administrativă reală și de reorganizare administrativ teritorială. Liberalul a arătat că aceste lucruri nu vor putea fi făcute decât cu Nicolae Ciucă președinte al României. „România are nevoie de o dezvoltare economică coerentă și susținută, de un sistem de siguranță și securitate mai mult ca niciodată. Dar se poate asta cu Nicolae Ciucă președinte. Pentru noi liberalii nu există turul doi în alegeri. Pentru noi turul unu în alegeri este turul câștigător. Acesta este turul câștigător. Acesta este turul unul în alegeri, este turul câștigător. Acela este turul care va da președintele României în turul doi”, a transmis Alin Tișe. Liberalul le-a amintit celro peste 600 de membri PNL prezenți pe Cluj Arena că întotdeauna în ultimii 20 de ani, echipa din care face parte a câștigat bătăliile electorale indiferent că a fost vorba de alegeri locale sau alegeri parlamentare. „Întotdeauna colegii noștri și-au făcut datoria față de acest partid, față de oamenii din județ pentru că noi întotdeauna am insistat pe faptele noastre și mai puțin pe vorbe. Astfel, Clujul a beneficiat de investiții uriașe care au dus la modernizarea acestui județ”, a afirmat Alin Tișe. El a explicat că dacă astăzi oamenii aleg între a merge în străinătate și a veni la Cluj din alte județe se datorează faptului că liberalii de la Cluj au înțeles că dincolo de vorbele pe care le spun în campaniile electorale, faptele sunt cele care contează. „Am demonstrat că putem să aducem bani europeni și să nu ne plângem să stăm cu mâna întinsă la cineva. Astfel am reușit să atragem un miliard de euro proiecte investite în infrastructură. Am demonstrat că se poate la Cluj. Dacă se poate la Cluj azi, mâine se va putea cu un Parlament, Guvern și cu un președinte liberal, se va putea în toată țară. Am demonstrat că putem să reabilităm infrastructura cu banii europeni-peste 1000 de kilometri în patru ani. De ce nu se poate în toată România același lucru?! Deci astăzi la Cluj s-a putut, mâine se poate în întreaga țară și acest lucru. Am demonstrat că putem avea spitale moderne, să avem primul și singurul spital modern construit de la zero în ultimii 20 de ani în România. Am demonstrat că se poate, deci se poate în toată România acest lucru? Și multe asemenea investiții pe care noi le-am făcut crezând în noi, în aleșii noștri și în clujeni. Așa că vă spun că dacă azi s-au putut toate aceste lucruri la Cluj, mâine se poate în întreaga Românie. Dar pentru asta avem nevoie de un proiect de țară, de un președinte liberal. Avem nevoie de Nicolae Ciucă președintele României”, a punctat președintele CJ Cluj.

Alin Tișe i-a îndemnat pe liberali să aibă încredere în ei pentru că acest partid prin muncă și prin ce a făcut pentru oameni are toate motivele să creadă în șansa sa. „Pentru noi nu există locul doi, există doar primul loc și acela se cheamă Nicolae Ciucă președintele României”, a conchis Alin Tișe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *