December 5, 2024

Primarul Emil Boc a declarat, joi, la deschiderea conferinței anuale Eurocities, că evenimentul arată pe de o parte că municipiul Clujul-Napoca este în Europa, dar în egală măsură, spune edilul, și Europa este în fiecare colț al ei, inclusiv aici în Transilvania, în inima ei, Cluj-Napoca.

”Pentru câteva zile Clujul e capitala europeană a administrației din Europa pentru că Eurocities are lucrările adunării generale aici. Îi mulțumesc d-ului președinte pentru că a ales Clujul. Pentru prima dată Eurocities are adunarea geerală în partea de est a Europei, în partea unde am avut aproape 50 de ani de comunism. Prezența Eurocities la Cluj-Npoca arată că, pe de o parte Clujul este în Europa, dar în egală măsură și Europa este în fiecare colț al ei, inclusiv aici în Transilvania, în inima ei, Cluj-Napoca. Acest eveniment este important nu numai pentru viața administrațiilor publice din Europa, ci și pentru viața tuturor cetățenilor din Uniunea Europeană, deoarece conferința de azi are 2 teme mari. În primul rând, tema privind viitorul Europei. Suntem la câteva zile de la alegerile europarlamentare. Săpt ămâna viitoare se vor desfășura alegerile pentru viitorul Europei, iar orașele au roluri majore în definirea vioitorului europei. Eurocities e aici pentru a ne spune că Europa e soluția problemelor pe care le avem și Europa nu este cauza problemelor noastre”, a afirmat Boc. Edilul a explicat că doar Europa ne poate aduce pacea, siguranța, stabilitatea, sursă de muncă, locuri de muncă bine plătite, libertate de mișcare și nu în ultimul rând, democrație și pace. „Războiul s-a întors în Europa, da nu în Uniunea Europeană. De ce? Pentru că noi facem parte din această structură fabuloasă numită Uniunea Europeană, singura capabilă să afigure pacea și accesul la prosperitate pentru 450 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene. De aceea mesajul Eurocities este acela de a menține o Europă consolidată de a susține viitorul Europei prin forte politice pro europene, de a susține viitorul nostru economic pentru a ne asigura pacea, liniștea și viitorul acasă în Cluj, acasă în țară, acasă în Europa”, a transmis primarul.

Provocările Europei

Emil Boc a mai subliniat provocările cu care se confruntă în prezent Europa sunt uriașe.
„Al doilea mesaj e legat de viitorul nostru în Europa. Avem provocări uriașe, de la apărare, dar și de dezvoltare economică, de locuri de muncă, dar și de o dimensiune de solidaritate în care nimeni să nu fie uitat și nimeni să nu fie abandonat din Europa. Orașele se află în centrul acestor probleme. Două treimi din populația Europei trăiește la orașe, tot ai mulți oameni se mută la orașe. Aici sunt slujbe bine plătite, dar și cele mai mari provocări: poluare, sărăcie, criza locuințelor, schimbările climatice. Pentru asta avem nevoie de Eurocities pentru a arăta cât de importante sunt orașele și cât de importantă e colaborarea dintre orașe și Europa, pentru ca noi să ne asigurăm un viitor bun aici”, a mai spus primarul.

Alegeri cruciale

La rândul său, primarul orașului Leipzig, Burkhard Jung, președintele EUROCITIES, a afirmat că prezența reprezentanților orașelor europene la Cluj-Napoca e un semn înaintea alegerilor europene, care sunt cruciale.
”Sunt bucuros că mă aflu aici la acest eveniment important. Prezența noastră aici e un semn înaintea alegerilor europene, care sunt cruciale. Vrem să arătăm că am făcut pași importanți împreună și că o Europă mai bună începe în orașe”, a spus Burkhard Jung.

Conferința anuală a orașelor Eurocities a debutat miercuri la Cluj-Napoca, fiind pentru prima dată când un oraș din Europa de Est găzduiește acest eveniment.

Conferința reunește primari din mari orașe europene, politicieni și experți de top, care pe parcursul a trei zile vor dezbate teme legate de dezvoltarea urbană și inovare.

La eveniment iar parte printre alții Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și a Proiectelor Europene; Mathias De Clercq, primarul din Ghent (Belgia); Bev Craig, liderul Consiliului Local din Manchester; Thomas George, lider global pentru urbanism la UNICEF; Burkhard Jung, primarul orașului Leipzig (Germania); Kyriacos Kakouris, vicepreședintele Băncii Europene de Investiții; Julia Okatz, director pentru resurse naturale și urbanism la Systemiq; Eileen O’Sullivan, vicepreședintele orașului Frankurt am Main (Germania); Ricardo Rio, primarul orașului Braga (Portugalia); Andre Sobczak, secretar general al Eurocities; Juhana Vartiainen, primarul orașului Helsinki (Finlanda); Hanna Zdanowska, primarul orașului Łódź (Polonia); Victoria Zinchuk, director pe România al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Prezent la eveniment, primarul din orașul basarabean Ungheni, Vitalie Vrabie s-a declarat extrem de impresionat de temele abordate în cadrul conferinței, precizând pentru Făclia de Cluj că manifestarea oferă și o serie de soluții la problemele cu care se confruntă orașele.

Recomandarea lui Ovidiu Câmpean

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ovidiu Câmpean i-a îndemnat pe participanți să implice cetățenii în procesul de luare a deciziilor, subliniind că instrumentele de guvernare participativă sunt foarte eficiente pentru municipalități, dar și pentru cetățeni. „Municipalitățile pot găsi în societatea civilă și în tineri mult sprijin în procesul de tranziție verde. De asemenea, mulți cetățeni pot afla prin dezbateri publice de ce este important să implementăm proiecte sustenabile și durabile. Participarea la rețele internaționale precum Eurocities, împărtășirea celor mai bune practici, dar și lecțiile învățate deja sunt foarte importante”, a declarat Ovidiu Câmpean.

 

Eurocities este o rețea Europeană din care Cluj-Napoca face parte, alături de peste 200 de orașe din 38 de țări. Scopul organizației este de a crea procese colaborative între orașele membre, oferind platforma necesară pentru ca reprezentanții locali să facă schimb de experiențe și bune practici.

Cosmin PURIȘ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *