June 15, 2024

A fost nevoie de aproape 20 de ani pentru ca lucrările pentru Spitalul Regional de Urgență din Cluj să înceapă efectiv. Două decenii în care proiectul pentru acest spital a fost fluturat în fiecare campanie electorală. Sâmbătă, la Florești, pe șantierul acestui obiectiv de infrastructură medicală, politicienii au pus mâna pe lopată și au dat startul primei etape a lucrărilor, cea de pregătire a terenului pentru construcție. Cât privește construcția efectivă a spitalului, reprezentanții Agenției Naționale de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate au declarat pentru Făclia că licitația pentru această etapă a lucrărilor va fi lansată în luna iunie.

După 20 de ani de promisiuni au început primele lucrări la SRU Cluj. Este vorba de lucrări pregătitoare, excavări, organizare de șantier, împrejmuire. Startul acestei etape a fost marcat printr-o ceremonie organizată sâmbătă și la care au luat parte ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele PSD Cluj, Vasile Dîncu, primarul Clujului, Emil Boc, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, rectorul UMF, Anca Buzoianu, reprezentanți ai lumii medicale și numeroși politicieni.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat în cadrul evenimentului că, în România, calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor, inclusiv prin construirea celor trei spitale regionale.

„E unul dintre cele mai importante proiecte pe care le desfăşoară România în domeniul asistenţei medicale, e vorba despre cele trei spitale regionale de urgenţă. Lucrările au început la toate cele trei spitale şi aici, la Cluj, va fi o inaugurare simbolică, pentru că deja constructorul lucrează de o lună şi aproape 10% din lucrările pe care trebuie să le realizeze sunt finalizate. E o situaţie mai complicată, aici la Cluj trebuie făcuţi nişte pereţi de sprijin în acest teren, care va fi excavat, trebuie pregătit în mod special, dar sunt convins că şi din punct de vedere al timpului necesar constructorii se vor încadra, iar noi o să facem tot ceea ce este posibil, încât activitatea de construcţie propriu-zisă a edificiului să nu aibă nici un fel de întârziere”, a declarat Alexandru Rafila.

Acesta a susţinut că, acum, în România, se construiesc spitale „nu numai cu foarte multă viteză, ci şi de foarte bună calitate”, datorită banilor prin PNRR, dar şi pentru că „sunt foarte mulţi primari, preşedinţi de consilii judeţene care au vocaţia construcţiei”.

„Avem 20 de spitale prin PNRR care se află în construcţie sau la care construcţia va începe într-o perioadă imediată, dar mai avem încă ceva (…), sunt foarte mulţi primari, preşedinţi de consilii judeţene care au vocaţia construcţiei, care au un interes legitim pentru a proteja sănătatea concetăţenilor lor, a comunităţilor pe care le coordonează, şi foarte multe spitale din municipii în momentul de faţă sunt fie în procedură de construcţie, fie sunt deja finalizate. Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi vizibil şi trebuie să recunoaştem acest lucru, să mulţumim tuturor, n-aş vrea să dăm o tentă politică excesivă nici acestei manifestări, nici a altor lucruri care se întâmplă în domeniul sănătăţii, până la urmă construim pentru comunităţi şi pentru concetăţenii noştri, o facem cu responsabilitate”, a adăugat Rafila.

 

Oportunitate de dezvoltare pentru UMF

Rectorul UMF, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu a afirmat că demararea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență reprezintă un moment istoric îndelung așteptat de întreaga comunitate, fundamental pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din Cluj, dar și întreaga regiune și de ce nu, spune universitarul, din România.

„Mă simt extrem de privilegiată să pot participa ca rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca dar și ca medic, cadru didactic și nu în ultimul rând ca și cetățean la demararea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență din Cluj. Consider că este un moment istoric îndelung așteptat de întreaga comunitate, fundamental pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din Cluj, dar și întreaga regiune și de ce nu din România. Universitatea noastră se mândrește cu standardele ridicate de calitate pe care le oferim în educația medicală și în cercetare. Însă aceste standarde nu pot fi menținute și nu pot fi dezvoltate fără o infrastructură corespunzătoare în care să-și desfășoare activitatea studenții, rezidenții și cercetătorii noștri”, a menționat rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”. Prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu a spus că pentru universitatea clujeană de medicină, dar mai ales pentru facultatea de medicină, construcția Spitalului regional de Urgență Cluj este o oportunitate de dezvoltare extraordinară, aceea de a oferi studenților posibilitatea de a învăța medicina în condiții asemănătoare celor din marile universități medicale din lume. „Medicina nu se poate învăța doar în amfiteatre sau în săli de lucrări. Medicina- învățământul medical are nu specific și se poate face doar în spital la patul pacientului. De aceea, simbioza care trebuie să existe între universitățile medicale și spitalele clinice universitare trebuie să fie perfectă, totul spre binele pacientului. Ca parte a misiunii de responsabilitate socială a universității noastre, Facultatea de medicină va asigura formarea și specializarea resursei umane necesare bunei funcționări a Spitalului Regional de Urgență, scop în care în ultimii ani am mărit cifra de școlarizare atât la medicină cât și la asistență medicală, având în vedere că noul spital are nevoie de profesioniști bine pregătiți cu abilități practice dovedite, competențe în comunicare, toate grefate pe o etică profesională ireproșabilă”, a spus transmis UMF.

Anca Dana Buzoianu a mai precizat că speră ca noul Spital Regional de Urgență să fie pentru universitate baza de învățământ pe care și-o dorește, una modernă și funcțională în care viitorii profesioniști ai sănătății să dobândească competențele necesare pentru a profesa cu succes în orice sistem de sănătate din lumea asta. „Apreciem în mod deosebit spațiile didactice generoase din proiect, care vor fi utilizate de studenți și rezidenți, amfiteatrele precum și viitorul centru de simulare a spitalului care va permite învățarea sau perfecționarea manevrelor medicale pe simulatoare moderne pentru a crește siguranța actului medical. Pentru a veni în ajutorul studenților, universitatea noastră va încerca să construiască în vecinătatea spitalului un cămin pentru studenți și rezidenți. Sănătatea și educația reprezintă temeliile pe care construim un viitor mai bun pentru noi toți”, a afirmat rectorul UMF.

Neurochirurgul Ștefan Florian: Un vis de decenii devine realitate

La rândul său, medicul Ștefan Florian, șeful Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj spune că a visat la acest moment demult, precizând că primul proiect al Spitalului regional l-a prezentat în 2004 când deținea funcția de director al Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj.

„Oamenii de bine s-au adunat să facă bine pentru alți oameni. Nu pot decât să mă bucur pentru că, spunea domnul președinte al Senatului, la început au fost povești. Am fost directorul Direcției de Sănătate Publică în 2004 când am prezentat primul proiect al Spitalului regional de Urgență. Au trecut 20 de ani dar am ajuns la momentul în care oamenii de bine cu gânduri bune s-au adunat și au făcut ca un vis de decenii să devină realitate”, a precizat Ștefan Florian. Reputatul neurochirurg a mai spus că un alt proiect derulat la Cluj, cel al Centrului de Patologie Cerebrovasculară și Neurochirurgie vine să sublinieze un program lansat de curând pentru patologia cerebrovasculară. „Este un proiect unic ca și concept în care tot ce înseamnă patologia cerebrovasculară și neuro-chirurgicală este încadrat într-o construcție unică. Și acesta este o încununare a eforturilor a tuturor celor care mai nou s-au aflat la guvernare și au înțeles necesitatea de a face ceva pentru toți oamenii.

Mă uit în jur, văd tineri, văd oameni în vârstă. Nu aș putea spune că am albit de când aștept, dar nu pot să nu vă exprim întreaga mea bucurie și mândrie pe de o parte iar pe de altă parte de mulțumirea pentru că suntem astăzi în acest moment”, a precizat șeful Secției de Neurochirurgie.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi pentru îngrijirea pacienţilor internaţi, 19 săli de operaţie, 60 de paturi pentru urgenţe, 70 de camere pentru îngrijiri în ambulatoriu şi circa 80 de camere dedicate serviciilor de diagnostic şi tratament (imagistică, servicii chirurgicale, endoscopie, cardiologie etc.).

„Unitatea sanitară va funcţiona ca spital de urgenţă de nivel înalt şi va fi organizat, în premieră pe centre de servicii (ex: Centrul de cap şi gât, Centrul toracică, Centrul Abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă şi copil, etc) şi va utiliza tehnologii medicale avansate. Construirea spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuţie”, se mai arăta în comunicatul respectiv.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *