February 22, 2024

Evenimentele publice notabile din comuna Jucu au cunoscut o anumită vigoare în ultimii ani. Însăși dinamica dezvoltării industriale și a infrastructurii sensibilizează indicatorii socio –economici în așezarea de pe malul Someșului Mic, fapt care prezintă interes și pentru tânăra generație din acest perimetru geografic.

Însă vorbind despre atenția pe care o acordă Primăria și Consiliul local comunității de aici, nu ne vom opri în rândurile de față asupra investițiilor menite sa îmbunătățească condițiile de viață de la Jucu, ce nu sunt puține în multe domenii, ci ne oprim la evenimentele acestor zile premergătoare marii sărbători a Crăciunului și a Anului Nou, 2024.

Pentru a amplifica aceste mari bucurii, administrația comunei a organizat, ca în fiecare an, un adevărat ceremonial la sediul Primăriei, unde au fost invitate cuplurile care au împlinit 50 de ani de conviețuire și tinerii celor cinci sate componente ce au împlinit vârsta majoratului în acest an.

În acest cadru plăcut, dar emoțional, au fost felicitate 16 familii ce conviețuiesc de 50 de ani aici și au contribuit cu puterile lor la dezvoltarea comunei, sens pentru care primarul comunei, dl. ing. Dorel Valentin Pojar, le-a oferit Diplome de Excelență, dar și câte un premiu de 1500 lei.

Apropo de emoții, în alocuțiunea sa, primarul Dorel Pojar, cu eșarfa tricoloră pe umăr, spunea că simte că oficiază „cununii de aur” și că are tot respectul pentru aceste familii ce pot și trebuie să fie modele pentru generația tânără, familii care au trăit și muncit sub două regimuri, cu minusurile și plusurile lor.

Ați știut să munciți, să luptați, să iertați, ați dat dovadă de devotament și sacrificiu în îndelungata dumneavoastră viață”, a mai adăugat șeful administrației de aici.

Apoi i-a felicitat pentru realizările de până acum, inclusiv pentru că au oferit tuturor un exemplu de iubire autentică într-o lume plină de schimbări rapide și relații efemere. Sărbători fericite și mulți ani de viață și dragoste!

Trecând la tinerii de 18 ani ai acestui an, băieți și fete, administrația locală le-a oferit în dar câte un plic cu câte o mie de lei, felicitările de rigoare și îndemnul de a crește frumos și demn, precum părinții și bunicii lor. Apoi, primarul a subliniat faptul că majoratul nu este doar o petrecere, și că nu vine doar cu oportunitatea obținerii permisului de conducere și cu posibilitatea de a cumpăra alcool și tutun de la magazinul din colț, majoratul aduce cu sine și o serie de obligații pentru propriile acțiuni și decizii….

De aceea vă încurajez să studiați în continuare, educația este fundamentală pentru a realiza o carieră de succes….nu uitați să fiți recunoscători pentru sprijinul primit din partea celor din jurul vostru, fie că sunt părinți, prieteni sau mentori. Vă doresc sărbători fericite și o viață frumoasă, plină de succese!”, a spus edilul.

Azi, când citiți aceste rânduri, în parcul George Barițiu din Jucu, se deschide Târgul de Crăciun, prilej cu care producătorii locali vor aduce din roadele muncii lor, copii școlii vor valorifica lucrurile produse de ei în orele de practică școlară, iar banii încasați vor fi destinați unor nevoi caritabile.

Cu sprijinul Primăriei și sponsorilor locali, Moșul vă împărți daruri unui număr de aproximativ 800 de copii ai comunei, preoții vor oferi vârstnicilor vin fiert, iar dl. Tiberiu Groza va fi …animatorul scenei unde mai mulți artiști vor prezenta un cuprinzător program artistic, dominat de colinde, recitări de poezie și scenete dedicate frumoaselor sărbători ale Crăciunului.

Dumitru VATAU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *