Municipalitatea turdeană se alătură, din nou, în calitate de partener, evenimentului naţional „Let’s Do It, România”, organizat în data de 21 septembrie 2024.
La fel ca şi în cadrul ediţiilor precedente, misiunea proiectului constă în mobilizarea întregii comunităţi pentru curăţarea arealelor naturale din jurul localităţilor României.
„Continuăm și în acest an proiectul ”Ziua de Curățenie Națională 2024„ care va avea loc în 20 septembrie, începând cu ora 08:00. Punctul de întâlnire pentru voluntari este malul Arieșului – zona pod la intersecția străzii Constructorilor cu strada Plopilor.
Primăria Municipiului Turda în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și ”Let’s Do It” – România, alături de colegi din peste 191 de țări sub numele de World Cleanup Day, vă invită să participați la această acțiune colectivă de ecologizare din mai multe zone ale Turzii, pentru eliminarea deșeurilor din natură”, a transmis Primăria Turda.
În vederea unei bunei desfășurări, firma de salubritate SC SUPERCOM SA si Lets do it Romania va asigura tuturor voluntarilor saci menajeri și mănuși de protecție. De asemenea, toți sacii colectați vor fi ridicați de către echipele Supercom.
„Le mulțumim tuturor sponsorilor si partenerilor care au confirmat prezența: Supercom, Macromex, Stada, Awe Infra, Nelo Construct, Viarom, Acsa, Compania de Apă Arieș, DDD Insecto, Serviciul Voluntar pentru situații de urgență, Domeniul Public Turda, Direcția de Asistență Socială, Apele Române, Colegiul Tehnic Turda, DDD Insecto, TCI și Școala Profesională Poiana.
Această campanie de ecologizare are un rol extrem de important pentru Municipiul Turda. Pe de-o parte, ne ajută să igienizăm diverse zone ale orașului nostru, iar pe de altă parte, ne aduce exemple de bune practici despre cum putem proteja mediul înconjurător”, a transmis administrația turdeană.