April 25, 2024

Lupta contra criminalităţii internaţionale organizate este una dintre priorităţile preşedinţiei belgiene a Consiliului UE, iar lansarea Alianţei porturilor europene este o dovadă în această privinţă, a afirmat joi ministrul de interne belgian Annelies Verlinden, după încheierea reuniunii informale cu omologii săi din celelalte ţări membre ale Uniunii Europene.

”Sunt bucuroasă că ieri, cu sprijinul Comisiei Europene, am lansat Alianţa porturilor europene. Vom lucra împreună pentru găsirea de soluţii operaţionale pentru a împiedica infiltrarea în porturile noastre şi exploatarea acestora pentru traficul de droguri.
Evenimentele din ultimele săptămâni din Ecuador arată forma extremă pe care o poate lua violenţa legată de droguri”, a spus Verlinden în conferinţa de presă de la finalul reuniunii găzduite de Palatul Egmont din Bruxelles.

Lansată miercuri la Anvers, în nordul Belgiei, Alianţa porturilor europene vizează armonizarea măsurilor de securitate împotriva traficului de droguri şi este menită să creeze un parteneriat public-privat între autorităţile portuare, vamale, poliţiei şi companii de transport maritim.

În cadrul Alianţei porturilor europene, participanţii vor face schimb de informaţii şi de bune practici pentru a securiza porturile, a cartografia fluxurile şi a destructura reţelele infracţionale.

Numai în 2023, în portul Anvers au fost capturate 116 tone de droguri. Oraşul flamand este constant scena unor violenţe legate de bande care îşi dispută un trafic cu mize financiare gigantice. În Uniunea Europeană, aproape 70% din capturile de droguri realizate de vameşi se fac în porturi.

La rândul său, comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a ţinut să remarce succesul reprezentat de acordul ”istoric” convenit înainte de Crăciun de statele UE cu privire la Pactul european privind migraţia şi azilul.

Ea a precizat însă că la acest pact trebuie adăugată lupta contra traficanţilor, amintind că în octombrie Comisia Europeană a prezentat o foaie de parcurs pentru combaterea criminalităţii organizate şi a traficului de droguri.

Pe de altă parte, reprezentanta Comisiei Europene s-a referit la situaţia cetăţenilor ucraineni ajunşi în UE din cauza agresiunii ruse asupra ţării lor, subiect abordat joi în reuniunea informală a miniştrilor de interne.

”Am avut o discuţie foarte deschisă despre cetăţenii ucraineni ajunşi în UE. Toată lumea şi-a exprimat solidaritatea cu Ucraina şi ucrainenii. Există protecţia temporară care este în vigoare până în martie 2025 şi va trebui să începem discuţia despre ce va urma” pentru ei după încheierea războiului, a afirmat Johansson.

”Aşa cum ştiţi, din păcate războiul nu s-a încheiat. Măsurile de protecţie temporară urmează să se încheie în martie 2025. Este mai aproape decât ar părea”, a declarat secretarul de stat belgian pentru migraţie şi azil, Nicole De Moor.

Ea a adăugat că prelungirea măsurilor este ”posibilă din punct de vedere juridic”, dar că va fi nevoie de o examinare a diferitelor scenarii.

Reacţia UE după izbucnirea războiului în Ucraina a fost una fără precedent şi o componentă esenţială a acestui răspuns a fost decizia unanimă a statelor membre de activare a directivei privind protecţia temporară, prin care beneficiarii obţin nu doar dreptul de şedere legală temporară în ţările membre ce acordă protecţia, ci şi acces la piaţa muncii, la sistemele de educaţie şi sănătate, la asistenţă socială şi locuinţe. Directiva a fost extinsă automat de două ori cu câte şase luni, până la 4 martie 2024. În 19 octombrie 2023, Consiliul a adoptat o decizie de extindere a protecţiei temporare până în martie 2025, pe aceeaşi bază juridică.

Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii informale a miniştrilor de interne europeni l-a constituit dezinformarea online, în special cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Annelies Verlinden a insistat că dezinformarea online constituie o ameninţare pentru democraţie în statele membre ale Uniunii Europene şi că este nevoie de crearea de instrumente necesare pentru combaterea acestui fenomen, dar şi de investiţii substanţiale în prevenţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *