Primarul Municipiului Dej Morar Costan a inițiat un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” al orașului, profesorului dr. Horace Roman, personalitate de prestigiu internațional, cu o carieră prodigioasă în activitatea clinică, în cercetare și în educația medicală. Proiectul a fost aprobat în cadrul Ședinței ordinare a Consiliului Local Dej din data de 25 iunie, iar evenimentul festiv de înmânare a titulaturii a avut loc sâmbătă, 5 iulie, în Sala Mare a Primăriei, în cadrul unui eveniment festiv organizat de Primărie și RC Dej.
În prezența unui public numeros, ceremonia a debutat cu intonarea imnului național, urmată de mesajul primarului Morar Costan și argumentația prezentată de prof. Constantin Albinetz, șef Serviciu Cultură din cadrul Primăriei Municipiului. Cuvinte elogioase au rostit de asemenea: prof. emerit dr. Ioan Coman, venit special pentru acest eveniment, dr. Elena Giurgean și prof. Emilia Mureșan, directoarea CN „Andrei Mureșanu”. După înmânarea plachetei și discursul sărbătoritului, care și-a exprimat atașamentul profund față de comunitatea dejeană de unde a plecat, dar căruia îi aparține sufletește, Rotary Club Dej i-a conferit prof. dr. Roman pinul de „Membru de Onoare” al clubului, nu doar ca semn de recunoașterea a meritelor unei personalități medicale de anvergură internațională, ci și pentru faptul că reprezintă „un model inspirațional pentru tinerii din Dej, demonstrând că excelența se clădește prin educație riguroasă și implicare continuă”.
„Există oameni care prin tot ceea ce au realizat, prin preocuparea, perseverența și excelența într-un domeniu, se remarcă și sunt recunoscuți pe plan național și internațional. Este o mândrie pentru noi că astfel de oameni sunt dejeni și reprezintă cu atâta cinste numele locului unde s-au născut și și-au început formarea. Domnul chirurg Horace Roman este un astfel de om, un adevărat ambasador în domeniul medical, cercetările și întreaga activitate sunt recunoscute în mediul academic și stiințific. M-am simțit onorat să îi înmânez Titlul de „Cetățean de Onoare”, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului, promovarea imaginii municipiului Dej, pentru serviciile aduse vieţii științifice și medicale pe plan internațional, puse în slujba sănătății, a ataşamentului faţă de valorile intelectuale şi profesionale. Ne bucurăm că a fost în mijlocul nostru, încă o dată felicitări pentru remarcabila activitate în domeniul medical, multă sănătate și mult succes în continuarea nobilei misiuni și cariere de succes!” – a declarat cu acest prilej primarul Morar Costan.
Titlul, acordat de Primăria Municipiului Dej, constituie cea mai înaltă distincție civică a orașului, iar parcursul academic al prof. dr. Roman (n. 1967) justifică din plin acest semn al recunoașterii unui profesionalism de excepție: licențiat șef de promoție al UMF Cluj-Napoca (1993), rezidențiat în obstetrică-ginecologie la Spitalul Universitar Rouen (1998-2003), masterat la Universitatea René Descartes Paris 5 (2004), doctorat la Universitatea Pierre et Marie Curie Paris 6 (2008) și fellowship la Universitatea de Medicină din Carolina de Sud (2007). Specializat în endometrioza profundă, prof. dr. Horace Roman este fondatorul IFEMEndo – Institutul Franco-European Multidisciplinar pentru Endometrioză din Bordeaux, profesor la Universitatea Rouen, Franța și profesor onorific al Universității din Aarhus, Danemarca. Face parte din conducerea World Endometriosis Society (WES), European Endometriosis League (EEL), French Society of Pelvic Surgery (SCGP), American Association of Gynecological Laparoscopy (AAGL) și este membru în Society of Endometriosis and Uterine Diseases (SEUD.
Cu o activitate clinică impresionantă și peste 375 de lucrări științifice publicate, profesorul Roman este recunoscut pentru inovațiile sale chirurgicale menite să protejeze fertilitatea pacientelor și pentru contribuțiile aduse la ridicarea standardelor internaționale de tratament. Expertiza sa în chirurgia minim-invazivă a endometriozei i-a adus două titluri de Doctor Honoris Causa, primul la București (2019) și cel mai recent la 30 iunie 2025 la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
M. Vaida
Articolul Prof. dr. Horace Roman, Cetățean de Onoare al Municipiului Dej apare prima dată în ziarulfaclia.ro.