November 18, 2025

Profesorii de matematică se mai pot înscrie în programul „Matematică Remedial” până vineri, 31 octombrie 2025, ora 17:00, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Programul, dezvoltat cu sprijinul Băncii Mondiale în cadrul PNRR, oferă gratuit școlilor un pachet digital complet de resurse remediale: lecții interactive, fișe de exersare, materiale video, teste de evaluare și un modul de formare pentru profesori.

Toate resursele pot fi folosite offline printr-un sistem digital instalat în rețeaua internă a școlii. După cum informează reprezentanții MEC, până în prezent, s-au înscris 687 de școli din întreaga țară, majoritatea din cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), la nivelul cărora 1.576 de profesori de matematică și-au exprimat interesul de a utiliza pachetul digital „Matematică Remedial”.

Programul remedial face parte din strategiile ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, privind combaterea analfabetismului funcțional. În acest sens, ministrul Daniel David a declarat că analfabetismul funcțional este o tară a sistemului educațional românesc, care generează un risc de securitate națională: „Într-adevăr, analfabetismul funcțional este considerat astăzi pe scară largă ca virusul potențial mortal al democrației și al civilizației moderne. Ca ministru, în confruntarea lui am angajat două strategii sistemice: (1) creșterea calității actului educațional (ex.: curriculum modern, creșterea accesului copiilor la activități cu personal didactic calificat, utilizarea Edulib, metode de predare eficiente etc. – inclusiv schimbarea logicii de evaluare în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, pentru a fi mai inclusivă și mai relevantă) și (2) programe remediale – 2 ore pe săptămână la nivel primar și 25% din timpul alocat fiecărei discipline la nivel gimnazial și liceal”.

Dar până când aceste modificări sistemice să devină bune practici, ministrul educației a indicat că trebuie susținute proiectele cu caracter general sau specific, precum este cel remedial de la matematică: „Așadar, vă încurajez să participați în număr cât mai mare pentru a putea înfrânge împreună analfabetismul funcțional, un periculos factor de risc pentru țara noastră!”. Programul „Matematică Remedial” se adresează profesorilor de matematică, în special celor care lucrează cu elevii de clasa a VIII-a, și reprezintă un pas important pentru reducerea decalajelor de învățare și creșterea performanței elevilor din România.

T.S.

Articolul Profesorii de matematică, așteptați să se înscrie la programul remedial apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *