Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat recent programele pentru simulările examenelor naționale, acestea fiind disponibile pentru elevi prin accesarea linkului www.subiecte.edu.ro. Simulările organizate la nivel național se vor desfășura conform calendarelor stabilite. Astfel, în perioada 16-18 martie 2026, vor avea loc probele scrise pentru simulare EN VIII, iar, în perioada 23-26 martie 2026, probele scrise pentru simulare BAC.
Reamintim faptul că, în județul Cluj, între 8 și 10 decembrie 2025, 5.714 elevi de clasa a VIII-a au avut de susținut examenele din cadrul simulării județene de la Evaluarea Națională, iar, în perioada 15-18 decembrie 2025, 5.067 de elevi ai claselor a XII-a, din județul Cluj, au trecut prin simularea județeană a examenului național de Bacalaureat 2026.
Revenind la simulările de la nivel național, disciplinele la care se organizează simularea ENVIII în anul școlar 2025-2026 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și matematică. Totodată, disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat în anul școlar 2025-2026 sunt: limba și literatura română, limba și literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.
T.S.
Articolul Programele pentru simulările examenelor naționale pot fi consultate de elevii din clasele a VIII-a și a XII-a apare prima dată în ziarulfaclia.ro.