November 16, 2025

Deputatul PSD Răzvan Ciortea trage un semnal de alarmă cu privire la decizia Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan de a îngheța salariul minim și pensiile până la finalul anului 2026, într-un context european în care tot mai multe state pun accent pe echitate socială și bunăstare economică pentru toți cetățenii.

Într-o declarație transmisă presei, parlamentarul clujean afirmă că măsura este „o greșeală majoră din punct de vedere economic, social și politic” și contravine inclusiv legislației europene privind salariul minim adecvat.

„Cu 2.574 de lei pe lună, un român nu mai poate trăi decent. Nu este vorba doar despre cifre, ci despre oameni reali, despre demnitatea muncii și despre supraviețuirea zilnică a milioane de familii”, subliniază Răzvan-Iulian Ciortea.

Deputatul PSD atrage atenția că înghețarea veniturilor va avea un impact negativ asupra consumului intern, într-o perioadă în care România se confruntă cu cea mai mare inflație din UE și cu o scădere constantă a puterii de cumpărare.

„Istoria ne arată că, de fiecare dată când s-au tăiat veniturile populației, economia a intrat în recesiune. Austeritatea nu a adus niciodată dezvoltare”, afirmă social-democratul.

Deputatul Ciortea amintește că Directiva (UE) 2022/2041, adoptată de Parlamentul European și transpusă în legislația națională în februarie 2025, obligă statele membre să coreleze salariul minim cu costul vieții și productivitatea muncii, iar România este deja sub pragul recomandat de 50% din salariul mediu brut.

„Dacă Guvernul nu revine asupra deciziei, riscăm nu doar sancțiuni, ci și o procedură de infringement din partea Comisiei Europene”, avertizează deputatul PSD de Cluj.

Soluția: creșterea rațională a salariului minim

În opinia PSD, majorarea responsabilă a salariului minim ar aduce beneficii economice directe: mai multe contribuții la buget, un consum mai ridicat și o economie mai activă.

„Cei care susțin că salariile mici țin inflația sub control ignoră realitatea. Nu salariile provoacă inflație, ci politicile fiscale dezechilibrate și lipsa investițiilor”, mai adaugă parlamentarul.

Apel la respectarea legii și a cetățenilor

În finalul declarației sale, Răzvan Ciortea face apel la premierul Ilie Bolojan să respecte angajamentele europene, să reia dialogul social și să plaseze cetățeanul în centrul politicilor publice.

„România nu poate merge înainte împotriva cetățenilor săi. Un stat puternic se construiește pe baza respectului față de munca oamenilor”, conchide deputatul PSD

Articolul PSD Cluj critică înghețarea salariului minim apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *