April 18, 2026

Consiliul Județean Cluj a aprobat marți, 30 septembrie, suplimentarea cu cinci milioane de lei a bugetului destinat pregătirii drumurilor județene pentru sezonul rece, în cadrul ședinței ordinare. Decizia a fost luată la inițiativa președintelui Alin Tișe și vizează asigurarea fondurilor necesare pentru deszăpezire și intervenții corespunzătoare.

Prin această suplimentare, bugetul alocat „Programului de lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din Județul Cluj” în 2025 ajunge la 68 de milioane de lei, la care se adaugă 12,6 milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor de investiții pe drumurile județene.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat:

„Acești bani suplimentari vor viza strict acțiunile de pregătire a infrastructurii rutiere pentru iarnă, dar și cele de deszăpezire efectivă a drumurilor județene. În contextul răcirii accentuate a vremii, care în zona de munte poate duce în orice moment la ninsori și îngheț, ne dorim să fim pe deplin pregătiți, astfel încât întreaga rețea de drumuri județene să se prezinte în cele mai bune condiții pentru participanții la trafic.”

Fondurile aprobate de Consiliul Județean completează proiectele de modernizare și reabilitare finanțate din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de aproape 22 de milioane de lei, cele mai importante vizând drumurile județene DJ 170B Topa Mică – Așchileu Mic și DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș.

 

Articolul Răcirea prematură a vremii obligă la suplimentarea bugetului pentru pregătirea drumurilor pentru iarnă apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *