April 18, 2026

Melanomul cutanat, a cărui prevalenţă înregistrează o creştere puternică, dar care, în general, poate fi prevenit, este atribuit în peste 80% din cazuri expunerii la radiaţii ultraviolete (UV), potrivit unei noi estimări a cercetătorilor de la Centrul Internaţional pentru Cercetări asupra Cancerului (CIRC), informează AFP.

Dintre cele aproape 332.000 de cazuri de melanom cutanat înregistrate la nivel mondial în 2022, aproximativ 267.000 au fost cauzate de radiaţiile UV, adică 83%, apreciază noul studiu publicat în International Journal of Cancer (IJC). Acest tip de cancer a provocat totodată 58.700 de decese în acel an.

Procentul cazurilor legate de UV a fost mai mare la bărbaţi (86%) decât la femei (79%), mai notează CIRC într-un comunicat de presă.

O altă observaţie: „povara melanomului cutanat diferă considerabil de la o regiune a lumii la alta, din cauza unei combinaţii dintre nivelurile diferite de expunere la radiaţiile UV şi un risc mult mai mare de a dezvolta melanom cutanat în rândul populaţiilor cu pielea deschisă la culoare”.
Regiunile cu cele mai ridicate rate ale acestui tip de cancer atribuit UV (peste 95%) au fost Australia/Noua Zeelandă, Europa de Nord şi America de Nord.

În timp ce melanomul cutanat era „o boală rară în trecut”, expunerea crescută la UV din ultimele decenii – băile de soare, călătoriile în regiuni cu niveluri ridicate de radiaţii etc. – a dus la o creştere puternică a frecvenţei acestei patologii, în special la populaţiile cu pielea deschisă, a subliniat CIRC.

Articolul Razele UV cauzează peste 80% din melanoamele la nivel mondial apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *