O razie de amploare a avut loc în noaptea de 15 spre 16 februarie a.c. la Huedin în urma căreia au fost aplicate amenzi de peste 65 de mii de lei. În acțiune au fost implicați polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin, agenți ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști de la Serviciul Rutier și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Razia a avut ca scop impunerea respectării normelor legale, asigurării climatului de siguranță publică, respectiv rutier și prevenirii oricăror fapte antisociale care ar fi putut reprezenta un risc pentru siguranța cetățenilor.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 151 de persoane și verificate în trafic peste 100 de autovehicule.
În urma activităților de control au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.000 de lei de lei, după cum urmează: o sancțiune contravențională în valoare de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor HG 1317/2023, privind transporturile rutiere și ca măsură complementară a fost dispusă indisponibilizarea ansamblului de vehicule; 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 42.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007, privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora; 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 11.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice; două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor L 252/2003 privind registrul unic de control și încălcarea prevederilor OUG 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale; o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile L 61/1991. În cadrul acțiunilor a fost constatată o infracțiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fiind întocmit dosar penal.
Totodată, au fost efectuate 96 de testări cu aparatele etilotest, a fost reținut un permis de conducere și două certificate de înmatriculare, ca urmare a neregulilor constatate.
Articolul Razie de amploare la Huedin cu peste 20 de amenzi și un camion indisponibilizat apare prima dată în ziarulfaclia.ro.