Răsturnare de situației celei mai mari retrocedări de pădure din România în care a fost implicat și finanțatorul CFR Cluj, Ioan Varga.
Tribunalul Mureș a admis cererea de revizuire formulată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și a anulat decizia de retrocedare a 43.227 de hectare de păduri situate în județul Bacău, cu o valoare estimată la 300 de milioane de euro.
Decizia reprezintă un moment important într-un dosar care trenează de aproape 20 de ani, redeschizând astfel posibilitatea reanalizării legale a unuia dintre cele mai controversate cazuri de retrocedări de păduri din România post-decembristă. În această afacere a fost implicat și finanțatorul CFR Cluj, Ioan Varga, care a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane printre care și fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc.
Potrivit unui comunicat transmis luni, Romsilva a reușit, prin echipa sa juridică, să obțină desființarea hotărârii definitive prin care pădurile fuseseră anterior revendicate și transferate. Tribunalul a constatat că există elemente noi care justifică reluarea judecății pe fond.
“Este o decizie importantă pentru apărarea patrimoniului forestier al statului român și pentru repararea unor erori judiciare comise în trecut”, au transmis reprezentanții Romsilva.
Dosarul va fi rejudecat, iar procesul se anunță unul complex, având în vedere durata și valoarea semnificativă a bunurilor implicate.
Suprafața de 43.227 hectare fond forestier administrată de Direcția Silvică Bacău, formată din trupurile de pădure Comănești, Palanca, Brătulești, Agăș, Ciobănuș și Dărmănești, a fost retrocedată de Tribunalul Covasna în aprilie 2012, după ce trei instanțe anterioare au stabilit că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru Elie Vlad Sturdza și Paltin Sturdza, aceștia fiind rude de gradul al V-lea cu defunctul Nicolae Ghica, moștenirea în linie colaterală fiind posibilă până la gradul IV de rudenie inclusiv.
În urma plângerilor penale formulate de Regia Națională a Pădurilor -Romsilva,
în ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, fostul senator Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău.
În acest dosar au fost judecaţi şi Gheorghe Paltin-Sturdza, beneficiarul pădurilor din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, fostul şef al Romsilva Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Matasel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.
În 9 mai 2018, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de ICCJ la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău. În acelaşi dosar, fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, acuzat de consituirea unui grup infracţional orgaizat şi de spălarea banilor, a fost achitat.
Judecătorul Ordog Lorand Andras, care a decis retrocedărea ilegală a pădurii a fost condamnat, la fond, de către Curtea de Apel Brașov, la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu și luare de mită.
Însă, în noiembrie 2023, în apel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că faptele s-au prescris și a decis încetarea procesului penal față de judecătorul Ordog Lorand Andras, dar a reținut că acesta a comis fapta de luare de mită, pretinzând suma de 50.000 de euro, pentru a da o soluție favorabilă lui Paltin Sturdza.
Pe acest considerent, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a formulat cerere de revizuire a Deciziei 231/R/2012.
Prin sentința penală 286 din 09.05.2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpaților Varga Ioan Gheorghe, Călugăr Daniel Constantin, C.T.A. și Durlan Iulian pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Astfel, după 20 de ani, se reia judecarea dosarului în care se solicită retrocedarea celor 43.227 hectare de pădure, iar juriștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva vor efectua toate demersurile legale pentru a menține în proprietatea publică a statului această suprafață de fond forestier.
Articolul Rejudecare în dosarul de 300 de milioane de euro în care apare finanțatorul CFR, Ioan Varga apare prima dată în ziarulfaclia.ro.