Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a atras atenția, într-o declarație politică susținută în Parlament, asupra urgenței adoptării unor măsuri clare pentru protejarea românilor în fața scumpirilor din sectorul energetic. Acesta a subliniat că populația nu trebuie lăsată la voia pieței, iar statul are obligația de a interveni în favoarea cetățenilor.
„Într-o perioadă marcată de inflație, instabilitate și presiuni externe, protejarea românilor de scumpirile la energie este o obligație, nu o alegere”, a afirmat Lăpușan.
Parlamentarul clujean a pledat pentru păstrarea în proprietatea statului a companiei Hidroelectrica – cel mai eficient și mai ieftin producător de energie din România – avertizând că o eventuală privatizare ar vulnerabiliza serios siguranța energetică a țării.
„Privatizarea Hidroelectrica ar fi o greșeală uriașă. Statul trebuie să rămână garantul accesului echitabil la energie pentru cetățeni”, a subliniat acesta.
În discursul său, Remus Lăpușan a cerut și finalizarea proiectelor strategice de infrastructură energetică, cu accent pe centrala de la Iernut, aflată de ani de zile în așteptare.
„Întârzierile repetate la Iernut înseamnă pierderi uriașe – de bani, de credibilitate și de timp. E nevoie de acțiune concretă, nu de promisiuni”, a spus deputatul.
Lăpușan a prezentat și o serie de direcții de acțiune esențiale pentru dezvoltarea unui sistem energetic sustenabil: sprijinirea consumatorilor vulnerabili; investiții în energie de bază și în rețeaua națională; stabilitate legislativă; digitalizarea și diversificarea surselor.
În încheiere, deputatul PSD de Cluj a transmis un apel la responsabilitate politică și solidaritate socială: „România are resurse. E timpul să le folosim în interesul românilor, nu al speculatorilor.”
„PSD își reafirmă angajamentul de a construi o strategie energetică națională centrată pe protejarea cetățenilor și pe dezvoltarea durabilă”, a punctat deputatul social democrat.
Articolul Remus Lăpușan: Hidroelectrica trebuie să rămână a statului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.