September 13, 2024

73 de licee, școli, grădinițe și creșe sunt cuprinse în programul de lucrări din această vară. Valoarea acestor lucrări de reparații în unitățile de învățământ clujene se ridică la peste trei milioane de euro, anunță primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc pe pagina de socializare.

Potrivit primarului Emil Boc, în perioada vacanței de vară a elevilor, Primăria din Cluj-Napoca desfășoară diverse lucrări de reparații și reabilitări în școlile, grădinițele și creșele din oraș, pentru a asigura condiții cât mai bune pentru elevii și cadrele didactice clujene. Astfel, în prezent, se intervine la 45 școli, șase creșe și 22 grădinițe, în funcție de nevoile și necesarul identificat alături de conducerea unităților de învățământ. Valoarea totală a contractului este de 17,8 milioane lei, iar lucrările includ reparații la clădiri, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de igienă și siguranță.

Totodată, se are în vedere investiții de 1,9 milioane euro pentru dotarea școlilor clujene. În acest sens, amintim dotarea Colegiului „Sigismund Toduță” cu 23 de piane, o investiție în valoare de 675.000 euro. Totodată, aici se vor mai realiza dotări privind achiziționarea de material didactic, calculatoare, tablete interactive, panouri pentru terenurile de sport, balon pentru teren de sport și alte dotări specifice proceselor educaționale și vocaționale.

T.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *