May 16, 2025

Directorul Departamentului de Sănătate Publică al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) dr. Marius-Ionuț Ungureanu a fost ales membru în board-ul Asociației Europene de Management Sanitar (European Health Management Association – EHMA), anunță reprezentanții UBB Cluj-Napoca, într-un comunicat de presă.

Citând aceleași surse, dr. Marius-Ionuț Ungureanu este recunoscut la nivel european și global pentru expertiza sa în domeniul politicilor de sănătate și managementului sanitar, alegerea lui în Consiliul de Conducere al EHMA reflectând nu doar recunoașterea meritelor personale, dar și poziția de lider pe care UBB o are în domeniul sănătății publice și managementului sanitar în România.

De asemenea, în opinia rectorului UBB, prof. dr. Daniel David, această alegere confirmă calitatea educației academice a universității clujene: „Această alegere reprezintă un moment important pentru universitatea noastră și o confirmare a calității activităților noastre academice și de cercetare în politici de sănătate și managementul serviciilor de sănătate. Suntem încrezători că dr. Ungureanu va avea o contribuție valoroasă la îmbunătățirea practicilor de management sanitar în Europa, consolidând astfel și reputația internațională a universității noastre.”

La rândul său, șeful Departamentul de Sănătate Publică al UBB afirmă că „această onoare subliniază atât angajamentul continuu al universității noastre față de excelența academică, cât și importanța contribuției noastre la dezvoltarea managementului sanitar la nivel național și european”.

Asociația Europeană de Management Sanitar este una dintre cele mai prestigioase organizații în domeniu, reunind experți, cercetători și practicieni din întreaga Europă pentru a promova excelența în managementul sanitar. Departamentul de Sănătate Publică, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării este membru instituțional al Asociației Europene de Management Sanitar începând cu anul 2019. Reprezentanții UBB consideră că alegerea unui membru din cadrul UBB în board-ul acestei asociații este o dovadă clară a impactului pozitiv și semnificativ pe care universitatea clujeană îl are asupra comunității științifice internaționale.

În calitatea sa de membru al board-ului EHMA, Marius Ungureanu va avea ocazia să influențeze deciziile strategice și să contribuie la inițiativele de îmbunătățire a sistemelor de sănătate din Europa, fapt care nu doar că va aduce prestigiu suplimentar UBB, dar va deschide și noi oportunități de colaborare și dezvoltare pentru studenții și cercetătorii noștri.”, se mai arată în comunicatul UBB.

T.S.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *