April 19, 2026

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire pentru introducerea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în satele Geaca, Lacu și Legii, din comuna Geaca.

Investiția prevede realizarea unui sistem de distribuție pe o lungime totală de 26,5 kilometri, acoperind integral cele trei localități. În cadrul proiectului vor fi realizate 429 de branșamente către consumatorii casnici și instituțiile publice, întreaga rețea urmând a fi racordată la sistemul existent în satul Sucutard.

Investiție de peste 13 milioane de lei

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la peste 13,2 milioane de lei, din care aproximativ 12,5 milioane de lei sunt finanțați prin programul național de investiții „Anghel Saligny”, iar diferența va fi asigurată de administrația locală.

Noua rețea va fi una inteligentă, fiecare branșament urmând să fie echipat cu un contor digital care măsoară debitul și transmite datele la distanță. Sistemul va permite monitorizarea consumului, reducerea pierderilor și asigurarea unui serviciu eficient, sigur și de înaltă calitate pentru locuitorii din Geaca, Lacu și Legii.

Implementarea acestei rețele face parte din strategia județeană și națională de modernizare a infrastructurii energetice și de creștere a eficienței distribuției gazelor naturale în mediul rural.

 

Articolul Rețea inteligentă de gaze în trei sate din comuna Geaca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *