April 25, 2024

A fost să fie o seară de vineri, 8 martie, memorabilă, contribuție a trei marcante individualități, dirijorul Gabriel Bebeșelea, violonistul Roman Simovic și, luată ca un întreg, Orchestra Filarmonicii Transilvania. Programul de concert a alăturat două mari nume ale componisticii, Serghei Prokofiev ((1891- 1953) și Serghei Rahmaninov (1873-1943), destul de controversați ca atitudini și stiluri. Prokofiev părăsește Rusia după Revoluția din 1917, urmând un periplu internațional pe ruta Statele Unite, Germania, Franța, apoi repatrierea în 1936. De cealaltă parte, Rahmaninov, imediat după Revoluția din 1917, alege Danemarca, apoi, un an mai târziu, Statele Unite unde se va și stabili. Prokofiev reprezintă sinteza tradiționalismului (realism socialist după repatriere) cu marile curente ale începutului de secol 20, în timp ce Rahmaninov, puternic influențat de Ceaikovski, rămâne ultimul mare romantic. Amândoi rămân muzicieni importanți de secol XX, creatori a două stiluri componistice novatoare.

Roman Simovic a oferit celor prezenți, sala a fost plină, execuția pe care orice public și-o dorește, cea mai bună versiune concertantă, pornind de la prima notă. Și Concertul nr 2 în sol minor pentru vioară, op 63-Allegro moderato; Andante assai; Allegro ben marcato-a avut parte de interpretarea dorită și așteptată de public, receptată și simțită la cotele artei, merit incontestabil al violonistului Roman Simovic, personalitate puternică, carte de vizită impresionantă, autoritar stăpân al unei viori Stradivarius (împrumutată solistului de către Jonathan Moulds, om de afaceri britanic, filantrop de notorietate). Este un concert de factură eclectică, care redefinește și îmbogățește estetismul muzical al compozitorului, regăsindu-se structuri clasice, armonie modernă, lirism al melodiilor, toccata și caracterul grotesc, model solicitant și provocator tehnic pentru solist și orchestră, de un modernism șocant pentru mijlocul anilor 30 ai secolului 20. Debutul cu un lamento al viorii solo, voce solitară, deschide dialogul solistului cu dirijorul și orchestra, dialog de virtuozitate, de evidențieri ale dinamismului motivelor și temelor, ale structurilor repetative prin frazări impecabile, tehnică la superlativ, excelentă explorare și etalare a posibilităților și resurselor tehnico-expresive ale instrumentului.

Aplauzele au adus un bis surpriză, Sonata nr 3 în re minor op 27 pentru vioară solo de Eugene Ysaye (compusă în 1927), sonată dedicată lui George Enescu, bis urmat de alte și alte aplauze. Gabriel Bebeșelea a revenit pe scena de concert clujeană, cu Simfonia nr 3 în la minor op 44 de Serghei Rahmaninov-Lento/Allegro moderato/Allegro; Adagio ma non troppo/Allegro vivace; Allegro/Allegrovivace/Allegro/Allegretto/Allegro vivace-, puțin propusă ascultării. Să nu uităm receptarea de care a avut parte Simfonia nr 3, aproape negativă încă din seara premierei, 6 noiembrie 1936, dirijor Leopold Stokowski, la pupitrul cunoscutei Philadelphia Orchestra. Lucrarea a dezamăgit publicul și critica, atitudini care l-au determinat pe Rahmaninov să scrie într-o corespondență, următoarele: ”A fost cântată la New York, Philadelphia, Chicago. La primele două am asistat și eu. A fost interpretată excelent. Din păcate percepția publicului și a criticii nu a fost una bună. Personal cred sincer că este o lucrare bună”. Este o lucrare bună, asta este sigur, concepția, compoziția și orchestrația fiind eficient puse în evidență de dirijor, grație unei viziuni clare asupra materialului sonor. Din care nu lipsesc ritmuri incisive, melodii frumoase (ne aduc aminte de Rapsodie pe o temă de Paganini sau de Dansuri simfonice), sonorități luxuriante, dar și tensiuni expresive.

Vă propun încă un citat din Rahmaninov: ”Un bun dirijor trebuie să fie un bun șofer, calitățile necesare unuia sunt utile și celuilalt, anume concentrare, un control neîntrerupt al atenției și prezență de spirit. Dirijorul trebuie să adauge la acestea doar puțin simț muzical”. Regăsim la Gabriel Bebeșelea și concentrarea, și controlul neîntrerupt al atenției, și prezența de spirit, și simțul muzical, și inepuizabila sursă de inspirație pentru Orchestră.

Demostene Șofron

Foto Cristina Rădulescu 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *