February 13, 2026

Lumea filantropiei și comunitatea clujeană sunt în doliu după plecarea dintre noi a lui Hans-Joachim Grove, un prieten devotat al României, care timp de peste trei decenii a transformat compasiunea în acțiuni concrete, salvând vieți și alinând suferințe.

Alături de soția sa, dr. Maria Grove, Hans-Joachim a pus bazele uneia dintre cele mai longevive și de impact inițiative umanitare din istoria post-decembristă a țării noastre. Prin fundația Grove-Moldovan Art-Foundation, familia Grove a devenit un simbol al solidarității germane, fiind prezenți în România încă din zilele de foc ale Revoluției din 1989.

Prima mobilizare în sprijinul românilor cu nevoi a fost făcută de familia Hans-Joachim şi dr. Maria Grove în 1989 şi a constat într-un ajutor cu medicamente şi material medical. De atunci, acest tip de acţiuni s-au permanentizat, iar în această vară s-a derulat misiunea umanitară cu numărul 186, având ca destinaţie Direcția de Asistență Medicală și Socială din cadrul primăriei clujene, comunitatea de romi din Cojocna și Mănăstirea Râmeț din Munții Apuseni. 

Ajutoarele materiale oferite până în prezent de donatori se ridică la peste 15 milioane euro, costurile de transport fiind achitate de GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig.

Printre entităţile care au beneficiat de sprijinul familie Grove se numără Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuţă”, Spitalul de copii „Axente Iancu”, Ortopedia, Clinica de Chirurgie Maxilo-facială, alte clinici, leagănul de copii, Liceul „George Coşbuc”, grădiniţe, cămine de bătrâni, Radio şi TVR Cluj şi multe ambulatorii.

Familia Grove a mai venit în sprijinul şcolilor din Jucu şi din Păniceni, clinicilor pentru bolnavi cu afecţiuni psihiatrice din Borşa şi Galda, ambulatoriului din Gherla. De asemenea, au primit sprijin Mănăstirea Râmeţ şi Direcţia de asistenţă socială şi medicală din cadrul Primăriei clujene.

Pentru toate acestea, Grove-Moldovan Art-Foundation Braunschweig (Germania), dr. Maria Rodica şi Hans-Joachim Grove au fost distinşi cu Ordinul Steaua Germaniei cu panglică (1995), Cetăţeni de onoare ai municipiului Cluj-Napoca (1996), Ambasadori Culturali ai Clujului pentru susţinerea candidaturii municipiului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. De asemenea, au fost distinşi de Preşedinţia României cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer (1996) pentru organizarea ajutoarelor umanitare şi implicarea în promovarea culturală a României în nordul Germaniei. Au mai fost onoraţi, în 2015, cu cea mai înaltă decoraţie germană – Crucea de Merit Clasa I a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania: MY HEART FOR ROMANIA, ART TO GO, ART FOR HELP, ART UNTER DEM WEIHNACHTSBAUM, adică îmbinarea spiritului umanitar cu artele şi ştiinţele şi sprijinirea acestora prin manifestări specifice, cooperare bilaterală, înţelegerea între popoarele român şi german şi susţinerea sistemului sanitar în ţară şi peste hotare.

Prin trecerea sa în eternitate, România pierde un protector, dar păstrează o moștenire vie în aparatura medicală care salvează pacienți și în memoria miilor de oameni care au primit o mână de ajutor atunci când speranța părea pierdută.

Drum lin printre stele, Hans-Joachim Grove!

Articolul S-a stins din viață un mare prieten al Clujului și României. Hans-Joachim Grove, „blazonul” carității germane pentru mii de români aflați în suferință apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *