Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe care o celebrăm, an de an, la 15 august, ne aduce aminte de momentul în care Maica Sfântă părăsește, într-un fel doar, această lume, pentru a intra cu trupul și cu sufletul în Împărăția Cerurilor. Maica Domnului este prima creatură prin care ni se revelează puterea Învierii lui Isus, este prima creatură în care vedem că moartea nu mai are putere asupra noastră. Este, de asemenea, prima creatură în care putem contempla menirea noastră, faptul că nu suntem făcuți pentru acest pământ.
Încercăm, fiecare în felul nostru, fiecare după misiunea pe care am primit-o, să creăm oaze într-un deșert, să creăm spații – precum sfintele mănăstiri -, în care cei ce vin să simtă adierea Spiritului Sfânt, să simtă căldura prezenței lui Dumnezeu, să poată simți câteva picături de rouă cerească în arșița vieții. Știm cu toții, într-un fel sau altul, ce înseamnă arșița acestei vieți. Cu toții avem suferințele noastre, necazurile, durerile noastre personale sau în familie, și avem atâta nevoie de aceste picături de armonie cerească, prin care să primim o nouă energie, o nouă vitalitate, care să ne aducă aminte de prezența lui Isus și a Maicii Sfinte în viața noastră, să ne aducă aminte că nu suntem singuri. Avem nevoie să ne întoarcem în apa limpede a prezenței lui Dumnezeu, avem nevoie să ajungem la timp la „oaza veșnic verde”, cum o numește Papa Francisc pe Maica Sfântă. Mai ales cei care au avut experiența deșertului – care au mers prin deșert, pot înțelege ce înseamnă să vadă în zare o oază, să știe că acolo vor putea găsi puțină umbră, un lac cu apă rece, vor putea să se odihnească.
În viața noastră spirituală există o paradigmă teologică: „Deja, și nu încă”. Suntem mântuiți deja, dar nu încă, până vom ajunge în Împărăția Cerurilor. Suntem fiii lui Dumnezeu și fiicele lui Dumnezeu, deja, și nu încă. De ce „nu încă”? Fiindcă avem o cale de urmat. Am primit o sămânță de Paradis în sufletul nostru, dar suntem datori, prin tot ceea ce facem, să o îngrijim, să o udăm, să o lăsăm să crească în sufletele noastre. „Nu încă”, fiindcă această plantă a Paradisului va crește încontinuu în sufletele noastre, până în momentul în care, împreună cu Maica Sfântă, la fel ca Maica Sfântă, vom trece din această viață în viața veșnică. Vom trece, fiindcă noi nu murim, moartea pentru creștini nu există. Moartea este doar o ușă care se deschide înspre viața veșnică. De aceea sărbătoarea pe care o vom celebra la 15 august nu se numește „Moartea Maicii Sfinte”, ci „Adormirea Maicii Sfinte”. Maica Sfântă închide ochii și îi redeschide în Împărăția Cerurilor. Așa va fi și pentru noi, dacă facem ceea ce ține de noi pentru a fi cu adevărat fiii Maicii Sfinte. Fiii trebuie să-și urmeze mama și mama este tot timpul prezentă lângă fiii ei.
Să ne aducem aminte că Cerul ne ține în brațe încontinuu. Din păcate, suntem prea ocupați de multe ori cu lumea în care trăim pentru a simți această prezență a Cerului. De aceea sunt importante mănăstirile, bisericile, de aceea este important să mergem la biserică, duminica și în sărbători, sau ori de câte ori putem. Nu fiindcă este o poruncă, nu fiindcă „așa este bine”, nu fiindcă „așa se face”, ci pentru că atunci când ajungem într-un astfel de loc ne aducem aminte de adevărata noastră identitate, de faptul că Dumnezeu ne iubește, că Maica Sfântă ne este aproape. Avem atâta nevoie de această aducere aminte, de această memorie a lui Dumnezeu, fiindcă credem foarte greu acestei iubiri. Cât de greu credem că în fiecare clipă Isus este în mijlocul nostru. Cât de greu ne vine să credem că Maica Sfântă este acum lângă noi, și ascultă rugăciunea noastră, știe necazurile noastre, știe suferințele noastre, și, că ajunge doar să întindem mâna înspre Isus și înspre Maica Sfântă. Dar e nevoie să întindem mâna, fiindcă Dumnezeu nu intră niciodată cu forța în sufletele noastre.
Pe fațada unei mănăstiri din Franța se află o sculptură, reprezentând un om și doi îngeri. Îngerul bun, la dreapta, și îngerul rău, la stânga omului. Iar diavolul – îngerul rău, îl prinde cu forța pe om de mână. În schimb, îngerul păzitor doar întinde mâna către om și omul trebuie să apuce mâna lui. Aceasta este diferența dintre lumea în care trăim și Paradis: Dumnezeu se află tot timpul la dreapta sufletului nostru, noi trebuie să deschidem pentru a-L lăsa să intre. De aceea sunt importante sărbătorile și ritmul liturgic pe care Biserica ni-l propune, fiindcă acest ritm din timpul anului, sărbătorile pe care le petrecem la mănăstiri sau biserici, toate sunt ocazii de a deschide ușa sufletului nostru lui Dumnezeu.
Iată așadar ce înseamnă să fim fiii Maicii Sfinte: să spunem, împreună cu Maica Sfântă: „Fie mie după cuvântul tău”. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru Maica Sfântă și pentru noi. Dumnezeu ne propune încontinuu și nouă un plan de mântuire, are un plan cu fiecare dintre noi, ne cunoaște pe nume, ne știe problemele, suferințele, familiile și tot timpul este gata să ne ajute. Dar e nevoie ca noi să-I spunem lui Dumnezeu: „Fie mie după cuvântul tău”. Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este un cuvânt de bucurie și fericire veșnică. Atunci când vom fi alături de Maica Sfântă, în Cer, vom privi cum Dumnezeu, chiar prin părțile noastre urâte, prin umbrele din viața noastră, prin păcatele, suferințele noastre a reușit să creeze ceva minunat în Paradis.
Ajunge să-I spunem, iar și iar, lui Dumnezeu: „Fie mie după cuvântul tău”, ajunge să-i cerem ajutorul Maicii Sfinte. Putem rosti rugăciunea „Născătoare de Dumnezeu”, o rugăciune minunată, care se termină cu următoarea invocație: „Fii lângă noi, acum, și în ora morții noastre”. Este cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem face pentru a fi cu adevărat fiii Maicii Sfinte. Și, fie ca, în acel moment al morții noastre, Maica Sfântă să ne ia în brațe, și, așa cum ea a fost purtată de îngeri în Cer, la fel să fie și pentru noi: închidem ochii pentru o clipă și îi redeschidem în Împărăția Cerurilor.
†Claudiu,
Episcop de Cluj-Gherla
