May 23, 2024

Sâmbătă, în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, se dă startul în turneul Final 8 al Cupei României la baschet feminin competiție în care sunt angajate echipele care s-au calificat după disputarea optimilor de finală.

Universitatea Cluj are o misiune extrem de dificilă în condițiile în care sorții au decis ca în „sferturi” să întâlnească liderul clasamentului Ligii Naționale, CSM CSU Constanța. Dobrogencele au suferit prima înfrângere în această ediție de campionat în ultima etapă, în deplasare cu ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe și se anunță un adversar puternic pentru echipa antrenată de Ioannis Koukos.

„ E clar că am avut ghinion la tragerea la sorți și vom întâlni într-un meci dificil chiar liderul Ligii Naționale. Știm că este foarte greu să obținem victoria mai ales că avem multe probleme de tot felul: Kelemen este accidentată în continuare, Popovici s-a accidentat și ea iar Pana a plecat acasă pentru a rezolva câteva probleme familiale. Ca urmare avem opțiuni destul de restrânse pentru această partidă dar sunt convins că celelalte fete vor lupta să suplinească absențele din lotul nostru”, a declarat antrenorul clujencelor înaintea turneului.

În aceeași fază a competiției se vor mai disputa întâlnirile: CSM Alexandria – CSM Târgu Mureș, CSM Târgoviște – Sportul Studențesc București și ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe – Agronomia București. Programul sferturilor de finală a fost stabilit tot prin tragere la sorți și ca urmare meciul dintre ”U” Cluj-Napoca și CSM CSU Constanța va începe sâmbătă la ora 20 și va putea fi urmărit pe canalul de Youtube  „FRB TV”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *