July 1, 2025

Cel mai mare eveniment al comunității armenești din municipiul Ghela este Sfântul Grigore Luminătorul, o adevărată sărbătoare, marcată an de an de sucursala locală a Uniunii Armenilor din România cu diferite manifestări artistice. Gherlenii, dar și mumeroșii oaspeți veniți din toate colțurile țării sunt invitați pe 4-5 iulie, să sărbătorească împreună Sfântul Grigore Luminătorul. Două zile pline de istorie, tradiție armenească, filme, povești și un spectacol de teatru.

E un eveniment dedicat comunității, dar deschis tuturor celor care vor să descopere frumusețea culturii armene. Evenimentul va avea următorul program: 4 iulie 2025 (vineri) , ora 17,30 deschiderea festivă la noul Centru Muzeal de Istorie Gherla de pe strada 1 Decembrie 1918, unde se va prezenta importanța și semnificația sărbătorii Sf. Grigore Luminătorul. Va urma lansarea ultimelor apariții editoriale ale președintelui UAR Varujan Vosganian, moment așteptat totdeauna cu interes de amatorii literaturii din localitate. Manifestările vor continua sâmbătă 5 iulie la orele 11,00 când va avea loc vizionarea filmului ”Armenopolis” cu discuții libere despre rolul comunității armenești gherlene în dezvoltarea vieții sociale și economice al orașului de pe Someș, denumită pe drept Armenopolis, un vechi centru al culturii și spiritualității transilvane. Această activitate se va desfășura în sala de festivități al Centrului Muzeal de Istorie. La orele 12,00 oaspeții din celelalte sucursale UAR din țară vor vizita impozanta Catedrala Armeano-Catolică din centrul municipiului, unde vor avea ocazia să admire renumita pictură ”COBORÂREA DE PE CRUCE” aparținând pictorului Rubens, operă de artă dăruită catedralei de către Francisc al II-ea drept recunoștință pentru ajutorul bănesc însemnat al armenilor gherleni la visteria statului golită în timpul războaielor împotriva lui Napoleon. Evenimentul religios din Gherla se va încheia la ora 19,00 cu Spectacolul de teatru ”Hei oameni buni”. Două zile deosebit de bogată în diferite acțiuni cultural-religioase.

Szekely Csaba

Articolul Sfântul Grigore Luminătorul-tradiționala sărbătoare anuală a armenilor gherleni apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *