April 18, 2026

Proiectul educativ Școala de vară „Micii Meșteri Mari”, desfășurat anual la Gherla, a reunit săptămâna trecută peste 50 de elevi clujeni, dornici să își petreacă prima săptămână din vacanța de vară într-un mod plăcut și util. Ei au învățat sau au aprofundat cunoștințe despre diverse meșteșuguri, prilej de a veni în contact cu meșteri populari și de a afla mai multe despre cultura tradițională românească.

Evenimentul a fost organizat de Palatul Copiilor Cluj-Structura Gherla, în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla și Clubul Rotary Gherla, implicat în asigurarea materialelor. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj a fost partener principal și de această dată, continuând tradiția susținerii proiectelor educative, prin intermediul cărora dorim să apropiem copiii de arta tradițională. Desfășurat sub coordonarea prof. Daniela-Lucia Katona, proiectul a constat în organizarea a diverse ateliere, care au fost susținute de meșteri specializați. Astfel, atelierul de pictură icoane pe sticlă a fost coordonat de iconarul Onișor Cîmpean; atelierul de olărit și prelucrare a lutului polimeric a fost susținut de Angela Cornea, iar cel de gastronomie tradițională s-a desfășurat sub coordonarea doamnelor Mariana Selin și Terezia Cornea. De asemenea, atelierele de: metaloplastie, confecționarea podoabelor din mărgele și pictură decorativă au fost susținute de prof. Daniela Katona. Învățarea meșteșugurilor a alternat cu activități recreative, jocuri sportive și vizionarea unor filme tematice, dar și cu sărbătorirea Zilei Naționale a Iei. Totodată, cu sprijinul Centrului de Informare și Promovare Turistică Gherla, copiii au vizitat Centrul Muzeal de Istorie Gherla. Micii meșteri au provenit de la școli din Gherla și Dej, dar și de la Școala Gimnazială din Mintiu Gherlii, sub coordonarea doamnelor prof. Mihaela Ormenișan și Elisabeta Fărcaș. La finalul unei săptămâni rodnice, copiii au expus tot ceea ce au creat cu mâinile lor harnice, ducând cu ei atât amintiri de neuitat cât și noi deprinderi artistice.

A fost o ediție reușită a Școlii de vară organizată la Gherla, o modalitate ideală pentru copiii din zonă de a-și petrece prima săptămână a vacanței de vară într-un mod plăcut, dar mai ales cu folos.

Szekely Csaba

Articolul Școala de vară „Micii meșteri mari”, final reușit la Gherla apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *