June 15, 2024

Zece locuri sunt disponibile în echipa „Măcelari de elită”, care va reprezenta România la cel mai prestigios eveniment mondial dedicat măcelăriei, World Butchers’ Challenge (WBC), programat anul viitor, la Paris. România este singura țară din sud-estul Europei care va concura în această competiție.

Participarea unei echipe românești la WBC este un proiect inițiat de Fundația „Ștefan Moldovan” din Cluj în colaborare cu Top Chef Măcelar, cu scopul de a revitaliza meseria de măcelar.

„În urmă cu 30 de ani, când am pus bazele carmangeriei împreună cu tatăl meu, Ștefan, meseria de măcelar era respectată și apreciată. Astăzi este necesară o reevaluare a acestei meserii la nivel național, pentru ca tânăra generație să fie atrasă de acest meșteșug. Participarea la WBC va fi începutul acestui proces. Vrem să producem o schimbare de percepție, fără de care va fi greu să păstrăm dinamismul și dezvoltarea industriei cărnii în România”, a declarat Cosmin Moldovan, președintele Fundației „Ștefan Moldovan” și directorul general al companiei Moldovan Carmangerie.

Pentru a-i găsi pe cei 10 meseriași, Fundația „Ștefan Moldovan”, susținută de Auchan și BCR, organizează patru selecții regionale, sub genericul „Măcelari de elită”.

„Meseria de măcelar este una foarte importantă în comerțul alimentar, care se remarcă prin exigență, deschidere și corectitudine. Pasiunea și respectul față de meserie sunt elementele cheie pe care orice concurent trebuie să le demonstreze atât în cadrul concursului, cât și pe viitor, în practică. Ne bucurăm să fim parte din acest eveniment care recunoaște și celebrează valoarea unică pe care măcelarii o aduc fiecărei mese și urăm succes tuturor concurenților”, a declarat Mihai Toader, Business Unit Director Auchan România.

Înainte de selecția propriu-zisă, doritorii sunt invitați să se înscrie pe site-ul elitamacelarilor.ro, după cum urmează:

22 aprilie – 12 mai pentru candidații din zona Clujului

6-20 mai pentru zona Timișoarei

20 mai – 3 iunie pentru zona Iașului

10-24 iunie pentru zona Bucureștiului

Măcelarii care se înscriu au posibilitatea să aleagă, în funcție de vârstă și de abilitățile tehnice, una dintre următoarele categorii pentru care să concureze: ucenic măcelar (sub 30 de ani), tânăr măcelar (sub 35 ani) sau maestru măcelar.

Selecțiile vor avea loc în hipermarketurile Auchan din Cluj-Napoca (18 mai), Timișoara (25 mai), Iași (8 iunie) și București (29 iunie). Candidații vor avea la dispoziție câte 45 de minute pentru a tranșa semicarcase de porc sau vită și pentru a transforma carnea rezultată în diferite preparate. Juriul va puncta fiecare candidat în funcție de tehnica de realizare a tranșării, precum și de creativitatea și complexitatea preparatelor finale. Cele patru zile de competiție vor fi adevărate spectacole, la care toți cei prezenți în Auchan vor fi invitați să asiste, iar apoi să deguste preparatele rezultate.

Cei selectați se vor alătura celor trei maeștri măcelari care și-au câștigat deja recunoașterea în cadrul Top Chef Măcelar: Ionuț Alexandru Anghel și Gabriel Arghir de la Carmangeria Ozana (locul I în 2022 și 2023), precum și Sandu Mirea de la hipermarketul Auchan Drumul Taberei din București (locul II în 2022).

Doi tineri măcelari, aleși în urma selecțiilor și susținuți de BCR, vor concura în preziua competiției WBC pentru titlurile de World Champion Butcher Apprentice și World Champion Young Butcher. Astfel, echipa care va reprezenta România la WBC va fi formată din căpitan, șase titulari seniori, doi tineri ucenici și patru rezerve.

Odată formată, echipa „Măcelari de elită” va intra într-o perioadă de antrenamente, care vor avea loc în spațiul pus la dispoziție de compania Moldovan Carmangerie din Cluj. De asemenea, echipa va fi prezentată în cadrul ediției 2024 a Top Chef Măcelar, unde va susține o demonstrație specială.

World Butchers’ Challenge a debutat ca o întrecere între echipe de măcelari din Noua Zeelandă și Australia. Este un eveniment bianual ajuns la cea de-a opta ediție, care se va desfășura în 30-31 martie 2025 la Paris (Franța). România va participa alături de alte 14 țări: Australia, Brazilia, Belgia, Canada, Franța, Germania, Indonezia, Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Portugalia, Spania și USA.

Proiect inițiat de Fundația „Ștefan Moldovan” în colaborare cu Top Chef Măcelar, CarnEXPO, IndustriaCărnii.ro și AgroTransilvania Cluster

Parteneri strategici: Auchan și BCR

Parteneri principali: Moldovan Carmangerie, RBC, Salesianer, Monceanu Inocasings

Parteneri: Ion Mos, Emerson Technik, Rottaprint, Marchand, TESTO

Partener instituțional: Consiliul Județean Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *